Tânărul din Ilfov care s-a filmat la volanul unei autospeciale a Poliţiei, în timp ce ironizează munca poliţiştilor, iar apoi a postat pe Tik Tok înregistrarea a fost reţinut, sâmbătă seară. El este cercetat într-un dosar de furt în scop de folosinţă, cazul fiind coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov au anunţat, sâmbătă seară, că tânărul de 19 ani dintr-o localitate ilfoveană care s-a filmat în timp ce conduce o autospecială a Poliţiei din staţiunea Predeal a fost reţinut. 
„În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracţiunea de furtul în scop de folosinţă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, transmite IPJ Braşov. 
Reprezentanţii Poliţiei nu au specificat în ce împrejurări ar fi sustras tânărul maşina de poliţie. 
IPJ Braşov a anunţat, sâmbătă, că face cercetări după apariţia pe internet a unui film în care o maşină de poliţie este condusă de o persoană care nu e poliţist. 
În imaginile postate pe Tik Tok se vede cum bărbatul, care are numeroase postări pe reţeaua socială, în care ascultă manele, se află la volanul unei maşini de poliţie, şi, uitându-se în camera de filmat spune: „Băi băieţi, daţi şi voi muzica aia mai încet şi vă rog io frumos, să nu mai fie nevoie să mai vin a doua oară aici”. Cel care filmează răspunde: „Bine şefu, scuze de deranj!”.
Acelaşi bărbat mai apare pe Tik Tok în filme în care numără zeci de bancnote de 500 de lei, sau în care ascultă manele.
Clipul a fost şters de pe contul bărbatului.
UPDATE - Bărbatul care a apărut într-un filmuleţ postat pe Tik Tok la volanul unei autospeciale aflate În dotarea Poliţiei oraşului Predeal a fost identificat şi dus la sediul Poliţiei, unde este audiat, sâmbătă după amiază. 
Conform oficialilor Poliţiei judeţene Braşov, este vorba despre un tânăr, în vârstă de 19 ani din judeţul Ilfov. Cercetările în acest caz sunt în desfăşurare.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - În imaginile postate pe Tik Tok se vede cum bărbatul, care are numeroase postări pe reţeaua socială, în care ascultă manele, se află la volanul unei maşini de poliţie, şi, uitându-se în camera de filmat spune:„Băi băieţi, daţi şi voi muzica aia mai încet şi vă rog io frumos, să nu mai fie nevoie să mai bin a doua oarp aici”. Cel care filmează răspunde: „Bine şefu, scuze de deranj!”.
Acelaşi bărbat mai apare pe Tik Tok în filme în care numără zeci de bancnote de 500 de lei, sau în care ascultă manele.
Clipul a fost şters de pe contul bărbatului.
„Urmare a apariţiei în mediul online a unor imagini în care apare un bărbat la volanul unei autospeciale de poliţie, aceasta neavând calitatea de poliţist, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov s-a stabilit faptul că autospeciala de poliţie aparţine Poliţiei Staţiunii Predeal, iar videoclipul a fost realizat în seara de 19.01.2022. Urmare a celor constatate, la nivelul instituţiei au fost demarate verificări interne, în vederea stabilirii şi clarificării stării de fapt”, informează, sâmbătă, IPJ Braşov
Oficialii instituţiei menţionează că la finalizarea acestor verificări, vor fi dispuse măsuri legale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.