Sute de localnici din comuna Măgurele, judeţul Prahova, au întins pe trotuarul de pe marginea DN 1 A un tricolor lung de 400 de metri, confecţionat de către un artist popular din localitate, joi după-amiază drapelul urmând să fie dus şi la Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Aproximativ 400 de oameni - copii, părinţi şi vârstnici - din localitatea Măgurele au sărbătorit, joi, Ziua Naţională întinzând un tricolor lung de 400 de metri pe marginea drumului naţional 1 A Ploieşti - Cheia - Braşov, care străbate comuna Măgurele. 

”În fiecare am am încercat să facem câte ceva deosebit de ziua noastră, a românilor. Într-un an am ieşit cu toţii cu steguleţe, în altul am avut invitaţi speciali. Anul acesta, stând de vorbă cu Titi Ghinea, un rapsod popular de la noi din comună care conduce un grup folcloric şi face şi costume populare, ne-am gândit să facem acest steag. Am cumpărat de la un magazin angro material, iar dânsul a făcut steagul”, a declarat pentru News.ro primarul comunei Măgurele, Vasile Diaconu. 

Joi după-amiază, localnicii din Măgurele vor aduce steagul lung de 400 de metri la Ploieşti, unde manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie se vor încheia cu retragerea cu torţe,  eveniment care va avea loc pe principala arteră rutieră a oraşului.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.