Un proiect care prevede realizarea unui sistem modern de colectare, sortare şi depozitare a gunoiului va fi implementat, până în anul 2022, în judeţul Galaţi. Proiectul are o valoare de aproape 104 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul vizează un sistem de management integrat al deşeurilor care va produce energie electrică şi îngrăşăminte pentru agricultură şi va transforma deşeurile în compost nepoluant. Astfel, gunoiul strâns din tot judeţul Galaţi va fi sortat, depozitat, prelucrat şi transformat în metan şi îngrăşăminte pentru agricultură, iar metanul va fi utilizat la producerea de energie electrică folosită pentru funcţionarea sistemului.

În cadrul proiectului vor fi construite un depozit de deşeuri compostate la Valea Mărului, cu o capacitate de un milion de metri cubi, trei staţii de sortare, trei staţii de transfer şi două staţii de compostare. De asemenea, vor fi achiziţionate containere pentru colectare selectivă şi maşini de transport pentru tot judeţul Galaţi.

"Sunt mai multe lucruri unice. În România nu există un proiect de acest tip. În Europa au fost implementate câteva proiecte, dar în urmă cu mulţi ani, la Galaţi va fi folosită tehnologia actuală aşa cum nu mai are nimeni. Deşeurile vor fi transformate într-un produs de mici dimensiuni care va fi aşezat pe straturi între alte straturi de pământ. În timpul procesului tehnologic se va produce energie electrică pe care nu o putem trimite în reţeaua naţională, dar o folosim pentru funcţionarea sistemului. În plus, tot ca premieră, la licitaţie vom scoate proiectarea, execuţia şi operarea sistemului, asta este o premieră pentru România”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Implementarea noului sistem de management integrat al deşeurilor este necesară în condiţiile în care, după ce a fost închisă groapa de la Tecuci, 90% dintre localităţile din judeţul Galaţi transportă gunoiul în judeţul Vaslui.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.