Profesorii de la Facultatea de Istorie a Univerităţii Bucureşti îi transmit primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, că nu îşi pot desfăşura activitatea din cauza poluării fonice create de Festivalul Iubirii, organizat în acest moment în Piaţa Universităţii, ei reclamând că s-au confruntat cu astfel de situaţii şi anul trecut, când au fost organizate evenimente similare, şi că au făcut numeroase plângeri la Direcţia de Mediu a Primăriei şi la Poliţia locală, rămase fără rezultat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, instituţie de tradiţie şi elită a învăţământului superior românesc, este supusă unei constante poluări fonice care împiedică derularea normală a procesului didactic şi academic. În urma amenajărilor urbanistice din Piaţa Universităţii, spaţiul din zona statuilor, aflat în faţa clădirii simbol a Universităţii, a devenit treptat spaţiu de desfăşurare a unor evenimente de divertisment de tipul târgurilor şi festivalurilor. Prin această scrisoare deschisă redactată de către noi, profesorii Facultăţii de istorie, vă semnalăm efectul negativ pe care această transformare îl are asupra desfăşurării procesului didactic în cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din România", se arată în scrisoarea deschisă semnată de către 35 de profesori ai facultăţii de Istorie.

Semnatarii precizează că activitatea didactică a Facultăţii de Istorie se desfăşoară de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 20.00, şi sâmbăta, între orele 8.00 -16.00, şi include cursuri, seminarii, consultaţii, cercuri ştiinţifice şi conferinţe. De asemenea, studenţii au la dispoziţie sala de lectură a bibliotecii, deschisă luni-vineri între 8.00 -19.00 şi sâmbăta între 8.00-14.00.

Reprezentanţii Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti spun că de câteva zile sunt în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea din cauza "poluării sonore constante creată de Festivalul Iubirii”, organizat în acest moment în Piaţa Universităţii şi îi cer primarului Capitalei să interzică orice "activităţi sonore" desfăşurate în timpul săptâmânii până în ora 20.00 şi sâmbăta până în ora 16.00.

"Repetiţiile, concertele, fondul muzical ambiental acoperă orice altă acţiune desfăşurată în facultate, făcând imposibilă activitatea noastră de profesori şi determinând o stare de stres şi agitaţie atât în rândul studenţilor, cât şi al profesorilor şi blocarea procesului didactic. Este o situaţie cu care ne-am confruntat şi în cursul anului trecut cu ocazia unor evenimente similare şi pe care am semnalat-o prin numeroase plângeri la Direcţia de Mediu a Primăriei şi la Poliţia locală, rămase fără rezultat. Vă solicităm luarea de urgenţă a măsurilor de interzicere a oricăror activităţi sonore desfăşurate în timpul săptâmânii până în ora 20.00 şi sâmbăta până în ora 16.00 şi, prin aceasta, respectarea actului educaţional pe care Universitatea din Bucureşti îl are ca misiune încă de la fondarea sa în 1864", adaugă profesorii Facultăţii de Istorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.