Pompierul din Botoşani Iulian Rotariu a câştigat cursa Nomad Lapland 2022, de 237 de kilometri, desfăşurată în Finlanda, la temperaturi între -5 şi -40 de grade Celsius.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pare un om obişnuit, dar are puteri supranaturale. Colegul nostru, Iulian Rotariu, arată a fi firav, dar voinţa lui este de fier. Laponia, alergare continuă, 237 km, 48 de ore, temperatura între -5 şi -40 grade Celsius, strat gros de zăpadă… singurele opriri au fost pentru a mânca şi a bea apă. Iulian a câştigat o nouă cursă, Nomad Lapland 2022, organizată în Finlanda, în condiţii imposibile pentru oamenii de rând", au arătat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

În ultimii doi ani, Iulian Rotariu, în vârstă de 46 de ani, a câştigat toate cele patru curse extreme organizate de Canal Aventure, în Australia (522 km – şapte etape), Mozambic (220 km – cinci etape), Vietnam (160 km în patru etape) şi Bolivia (220 km – în şase etape).

Totodată, el a stabilit, de două ori (Australia şi Bolivia), recordul întrecerilor.

Subofiţer operativ în cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, plutonierul adjutant Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu, el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017, când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia, Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.