Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat, miercuri, că Executivul a decis să declare ziua de vineri, 2 septembrie, zi de doliu naţional, pentru victimele cutremurului din Italia de săptămâna trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iolu a precizat că măsura este luată atât pentru victimele de cetăţenie română care au murit în urma seismului, cât şi "din respect" pentru celelalte peste 281 de persoane care au decedat.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, marţi seară, după ce a participat la funeraliile din Italia, că va propune o zi de doliu naţional pentru victimele cutremurului din Peninsulă, cel mai probabil joi.

Un număr de 11 români au murit în cutremurul din Italia. Trupurile neînsufleţite a 7 români au fost aduse marţi în ţară, iar un al optulea va ajunge joi. Pentru ceilalţi români care au murit în seism, rudele au optat pentru înmormântarea în Italia.

Surse guvernamentale au precizat, pentru News.ro, că, în condiţiile în care ultimul trup neînsufleţit care va fi adus în ţară va ajunge joi, ziua de doliu naţional va fi declarată vineri.

În ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

Potrivit datelor MAE de marţi, 11 români au murit în cutremur, 5 sunt spitalizaţi şi aproximativ 30 de români se află în taberele de sinistraţi.

Guvernul a decis, luni, acordarea unor ajutoare financiare în sumă de 6.000 de euro pentru copiii rămaşi orfani în urma cutremurului din Italia, în sumă de 1.000 de euro pentru fiecare persoană decedată în seism, 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia şi 3.000 de euro pentru cei care nu au locuinţă proprie, dar nu mai au unde să stea după cataclism.

De aceste ajutoare urmează să beneficieze aproximativ 50 de familii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.