Un pensionar din oraşul Motru, judeţul Gorj, este câştigătorul marelui premiu la cel mai popular joc al Loteriei Române, 6 din 49, de 17,7 milioane lei (4 milioane euro), a anunţat Loteria Română, câştigătorul prezentându-se luni la sediul companiei pentru a-şi revendica premiul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urmă aplicării impozitului de 25%, suma netă care i-a rămas câştigătorului este de 13,34 milioane lei (circa 3 milioane euro)

Potrivit Loteriei, câştigătorul este un pensionar din Motru care joacă la Loteria Română de 50 de ani, acesta fiind primul mare câştig din cariera sa de jucător.

”Întrebat fiind care a fost prima reacţie când şi-a dat seama că este câştigător, ne-a răspuns ferm că i s-a părut ceva normal după 50 de ani de participare constantă la joc”, se arată în comunicat Loteriei. 

Câştigătorul a avut şi un mesaj pentru ceilalţi jucători: „Dumnezeu dă după suflet...Jucătorii să aibă încredere în acest joc şi în Loteria Română!", susţine Loteria Română. 

Numerele jucate nu au niciun fel de semnificaţie personală pentru câştigător, potrivit comunicatului. Pensionarul a jucat biletul la agenţia 18-005 din Motru chiar în dimineaţa zilei de joi.

Marele premiu la jocul 6/49, în valoare de 17,72 milioane lei, a fost câştigat în urma extragerii a Loteriei Române din data de 28 iulie, fondul de câştiguri fiind de  18,1 milioane lei. Cele şase numere câştigătoare au fost 42, 44, 10, 3, 33, 27.

Biletul a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la tragerea Noroc, preţul biletului fiind de 7,3 lei. Loteria a prezentat o copie a biletului câştigător cu care s-a prezentat pensionarul din Motru. 

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49, s-a câştigat pe 21 ianuarie şi a fost în valoare de 1,82 milioane lei.

Câştigătorii au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.