Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, în perioada 7–8 decembrie, o parte însemnată a teritoriului acestei ţări va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii mixte însoţite de vânt, fiind emis un cod portocaliu de precipitaţii mixte sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt puternic, pentru regiunile Blagoevgrad, Smolyan şi Kârdjali. Cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 30-50 mm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest context, „autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele vizate de atenţionare, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, respectarea strictă a semnalizării rutiere şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Totodată, pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere”, arată comunicatul de presă al MAE.

Potrivit sursei citate, informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, https://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/travel-advice_ro, www.meteolaram.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.