Furnizarea apei potabile este afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi, ca urmare a avariilor apărute la reţeaua electrică din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, debitul apei potabile urmând să scadă în municipiile Galaţi şi Tecuci, dar şi în oraşul Târgu Bujor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Societatea Apă-Canal Galaţi a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că începând de joi frontul de captare Salcia-Lieşti a fost scos din funcţiune ca urmare a defecţiunilor apărute pe linia aeriană electrică de medie tensiune 20 kV. Acest lucru a dus la afectarea alimentării cu apă a localităţilor Umbrăreşti, Barcea, Dragăneşti, Iveşti, Lieşti, Fundeni, Movileni, Piscu, Tudor Vladimirescu, Independenţa, Aglomerarea Pechea şi la diminuarea rezervei de apă constituite pentru alimentarea municipiului Galaţi. 
 
Eforturile echipelor Electrica de remediere a situaţiei nu au dus până în acest moment la repunerea în funcţiune, cel puţin provizoriu, a frontului de captare Salcia-Lieşti. Astfel, în aceste localităţi nu se mai poate furniza apă potabilă de către societatea Apă-Canal, au precizat, vineri, reprezentanţi ai societăţii. 
 
Totodată, în noaptea de joi spre vineri, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a fost afectat şi cel de-al doilea front de captare apă de adâncime din judeţul Vrancea, respectiv frontul Vadu-Rosca. Prin urmare, subsistemul de alimentare cu apă de profunzime este, în acest moment, scos complet din funcţiune.
 
În noaptea de joi spre vineri, societatea Apă Canal SA Galaţi a făcut manevre pentru a alimenta cu apă din sursa de suprafaţă, din Dunăre, toţi consumatorii din municipiul Galaţi.
 
În această situaţie, pentru menţinerea alimentării cu apă a locuitorilor municipiului Galaţi, de vineri, de la ora 14.00, societatea va impune restricţionări în furnizarea de apă consumatorilor alimentaţi din Staţia de Repompare Fileşti. Astfel, între orele 14.00-17.00, se va furniza apă potabilă cu presiune redusă; între 17.00 şi 22.00 se va reintra în parametri normali de furnizare a apei potabile; iar în intervalul orar 22.00-05.00 se va furniza din nou apă potabilă cu presiune redusă, astfel încât să existe posibilitatea refacerii rezervelor de apa pentru următoarea zi.
 
De asemenea, Societatea Apa Canal SA Galaţi precizează că se confruntă cu lipsa alimentării cu energie electrică la gospodăriile de apă din localităţile Movileni, Umbrăreşti, Iveşti, Lieşti, Fundeni, Tudor Vladimirescu, Piscu, Slobozia Conachi, Pechea, Smârdan, Balinteşti, Pleşa, Cavadineşti, Bereşti, Tg. Bujor, Moscu, Garboavele, Cosmeşti. Astfel, în momentul de faţă se asigură doar parţial alimentarea cu apă a acestor localităţi.  
 
Potrivit reprezentanţilor Apă-Canal Galaţi, şi în municipiul Tecuci şi în oraşul Târgu Bujor se va furniza apă potabilă la parametri reduşi. 
 
Imediat ce echipele Electrica vor reuşi realimentarea cu energie electrică, societatea Apă-Canal îi asigură pe toţi clienţii că se va face tot posibilul să se reintre cât mai operativ în regimul normal de furnizare a apei potabile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.