Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că "nu va fi deloc uşor" ca Guvernul să vină cu un buget sustenabil, cu deficit de sub 3% şi cu respectarea tuturor angajamentelor, având în vedere măsurile deja luate, însă este treaba Executivului să găsească soluţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului a afirmat că discuţia cu Sorin Grindeanu şi cu ministrul Finanţelor a fost "aplicată", fiind analizate primele măsuri luate de Executiv.

"După părerea mea, şi asta am subliniat în cursul întâlnirii, este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid, care ţine cont de câteva date foarte importante, cum ar fi, de exemplu, să ne încadrăm într-un deficit de sub 3%, să avem o alocare de 2% pentru Apărare şi aşa mai departe. Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate", a spus el.

Întrebat dacă a fost lămurit de premier că toate măsurile anunţate de PSD vor fi puse în aplicare, Iohannis a spus că nu există încă date complete, având în vedere că se lucrează încă la buget.

"Când vom avea bugetul, vom putea şti foarte exact cum s-a lucrat, însă datele cu care au venit premierul şi ministrul Finanţelor sunt date pe care le-am avut şi noi. Evident că am confruntat datele dintr-o parte şi din cealaltă parte", a spus el.

Preşedintele a fost întrebat şi despre declaraţiile preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, care spunea că pe măsurile deja anunţate deficitul ar putea ajunge la 4%, el spunând că este treaba Guvernului "să vină cu soluţii" pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

"Nu va fi deloc uşor de construit un buget pe măsurile care au fost deja aprobate şi cu încadrarea într-un deficit de 3%, dar el este obligatoriu", a precizat Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.