Bucureştiul şi 36 de judeţe sunt, luni şi marţi, sub avertizare cod portocaliu de ger, cu temperaturi minime între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade. Cinci judeţe din vestul ţării rămân sub avertizare cod galben de ger, temperaturile minime scăzând sub -15 grade.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit avertizării cod portocaliu, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

Judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi, luni şi marţi, sub avertizare cod galben. În cele cinci judeţe, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.

În Capitală, temperaturile vor fi, în noaptea de luni spre marţi, de minus 18 – minus 20 de grade, iar în zona preorăşenească vor ajunge la minus 23 de grade, ce reprezintă maximul de temperaturi negative din această iarnă, a anunţat, luni, reprezentantul Administraţiei Naţioanale de Meteorologie, Gabriela Băncilă, la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.

Marţi, maxima termică va fi în Capitală sub minus 11 grade. Începând de marţi seară, vântul se va intensifica treptat, temperaturile vor rămân negative, în jurul a minus 12 - minus 11 grade, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri va înceape să ningă, a adăugat Băncilă.

Potrivit datelor deţinute în acest moment de ANM, intensitatea vântului este apreciată a fi în jurul valorii de moderat, ceea ce presupune rafale în jurul a 40-50 de kilometri pe oră, trecător fiind posibil să ajungă în jurul valorii de 55 de kilometri pe oră. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.