Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, a declarat miercuri, la Parlament, că ar trebui construite mai multe penitenciare, motiv pentru care parlamentarii Uniunii Salvaţi România propun un amendament la Legea bugetului naţional pentru alocarea de resurse în vederea construirii de noi închisori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Devine din ce în ce mai clar că scopul PSD nu este cel al graţierii, ci cel al amnistiei pentru că amnistia este cea care înlătură răspunderea penală şi îndepărtează măsurile luate de sistemul de justiţie. Acest fapt rezultă din urgenţa cu care s-a încercat promovarea acestor acte normative şi din lipsa totală de transparenţă cu care s-a lucrat. În al doilea rând, o formă de amnistie poate fi realizată şi prin dezincriminare şi s-ar părea că această dezincriminare se duce în sfera infracţiunilor de serviciu unde se desfăşoară activitatea activitatea infracţională sau nelegală a membrilor de partid sau a celor apropiaţi partidului”, a declarat Silviu Dehelean.

El a mai spus că USR va propune un amendament la Legea bugetului national pentru alocarea de resurse în vederea construirii de noi penitenciare.

“Referitor la justificarea că astfel de măsuri se justifică pentru că populaţia carcerară este foarte mare, experienţa altor state ne dovedeşte că nu este adevărat (...). Noi considerăm că soluţia este construirea de noi penitenciare şi pentru asta, USR va propune un amendament la Legea bugetului naţional pentru alocarea de reusrse în vederea construirii de noi penitenciare. Solicităm celor de la PSD să sprijine acest amendament dacă doresc într-adevăr să rezolve această problemă”, a conchis deputatul USR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.