Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la România Tv, referitor la viitorul Guvern care va fi instalat după alegerile parlamentare, că situaţia normală care s-ar putea prefigura, pe baza rezultatului de la alegerile locale, ar fi o coaliţie de guvernare din care să facă parte PSD-ALDE-UDMR, precizând însă că nu au fost discuţii până acum în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pe baza rezultatului de la alegerile locale, este o coaliţie din care să facă parte PSD, care are cel mai mare scor, ALDE şi probabil, nu ştiu, nu vreau să avansez alte formule, dar probabil ar putea să fie cooptat la guvernare şi UDMR, care cred că este interesat să participe la o guvernare”, a declarat Tăriceanu.
 
El a precizat că nu au existat discuţii în acest sens până acum: ”Nu s-au făcut discuţii până în acest moment, dar aş putea să-mi imaginez o astfel de formulă care să fie formula majoritară şi care sigur i-ar da planul preşedintelui complet peste cap şi atunci se încearcă prin diferite alte formule găsirea unor portiţe pentru găsirea unei soluţii de guvern de aşa-zisă largă coaliţie, în care preşedintele să poată să-şi atingă obiectivele ţinând cont că în 2019 sunt alegeri prezidenţiale şi e un moment foarte important, iar un guvern favorabil preşedintelui contează extrem de mult în ecuaţia alegerilor din 2019”. 
 
Tăriceanu a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis încearcă realizarea unui guvern format din PSD şi PNL, pentru că, ”pe baza situaţiei actuale, PNL nu poate accede la guvernare. PNL poate să acceadă la guvernare numai dacă preşedintele va forţa situaţia şi va pune un premier care să încerce să facă o astfel de formulă de largă coaliţie cu PSD”.
 
”Se încearcă realizarea unui guvern de mare coaliţie PSD-PNL, sub umbrela acestei formule denumită proiect de ţară. PNL a început o campanie de ceva vreme prin care să facă PSD frecventabil, nu mai este PSD cel care trebuie îndepărtat cu orice preţ. Este clar că preşedintele care şi-a realizat anumite obiective, adică şi-a instalat oamenii în poziţii importante în instituţiile de forţă, la serviciile secrete, a reuşit anul trecut să-şi instaleze «guvernul meu» , vrea din toamnă, probabil, şi Parlamentul să fie sub formula «parlamentul meu» şi un guvern la fel”, a mai spus Tăriceanu.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.