Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că în cazul plagiatului ar trebui să fie toleranţă zero şi a dat un exemplu, la Stanford, unde există un cod de onoare şi dacă un student este prins că a copiat este exmatriculat. Burduja consideră că în România ar trebui reglementat exact ce înseamnă plagiat şi până unde pot fi acceptate erorile de citate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Sebastian Burduja a explicat, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima Tv, că la Stanford nu există toleranţă pentru copiat sau plagiat, iar în cazul plagiatului şi în România ar trebui să fie toleranţă zero.
 
”Vă pot spune experienţa de la Stanford şi de la Harvard. La Stanford, la primul examen, 200 şi ceva de colegi, profesorul iese din sală. Ne dă subiectele şi iese din sală. Mi-am pus întrebarea, ce Dumnezeu se întâmplă. Mi-am amintit când fusesem admis şi prima săptămână în campus ne-a fost pus la dispoziţie codul de onoare al universităţii. La examen profesorul nu stă în sală. Şi nu sunt doar doi ochi care se uită la tine, cum sunt în România, sunt toţi colegii tăi care se asigură că este un proces corect. În patru ani de zile nu s-a întâmplat decât o singură dată şi sancţiunea a fost exmatricularea. La fel şi în cazul plagiatului, toleranţă zero”, a declarat Burduja.
 
Ministrul Digitalizării a fost întrebat cât de confortabil este cu un premier acuzat de plagiat, la fel cu ministul de Interne, el subliniind că deocamdată sunt doar acuzaţii la adresa celor doi.
 
”Suntem încă pe tărâmul unor acuzaţii. Ele trebuie tranşate în instanţă. Fiecare, cine este subiectul unor asemenea acuze, trebuie să îşi caute dreptatea şi să vedem adevărul. Îi cunosc bine pe ambii şi pe alţii care sunt acuzaţi şi sunt convins că nu au nicio problemă să îşi apere cauza”, a susţinut Burduja.
 
Întrebat, de asemenea, dacă crede că premierul a plagiat, ministrul Digitalizării a precizat că nu a văzut date certe în acest sens.
 
”Eu nu am văzut date certe în acest sens. Sunt foruri care trebuie să se pronunţe. Că vorbim de sistemul de justiţie, ştiu că este o decizie a Curţii Constituţionale, este un subiect complex şi este... am văzut premieri, miniştri care au trecut prin asemenea acuzaţii. Ele trebuie tranşate. Eu am încredere în justiţia română şi nu aş specula. Cei îndreptăţiţi ar trebui să se pronunţe. Ce spune legea, asta trebuie să aplicăm. La Stanford şi la Harvard sunt reguli stricte de citare. Nu ştiu în ce măsură în România se respectă lucrurile astea, adică este un cadru clar, cum să citezi lucrări, exact ce să faci în asemenea speţe. Poate că autorităţile ar trebui să reglementeze clar de acum încolo ce eroare de citare, plagiat tehnic sau tot felul de alţi termeni...”, a adăugat Sebastian Burduja.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.