Partidul Social Democrat i-a răspuns, vineri, primarului general Nicuşor Dan, care ceruse formaţiunii să spună dacă susţine această greva ilegală a celor de la STB, fie îi retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă. Nicuşor Dan trebuie să vină cu soluţii la crizele pe care le-a provocat, nu să găsească vinovaţi iluzorii pentru a-şi salva pielea, spujne social-democraţii şi că ”ar trebui să fie mai preocupat de ceea ce va răspunde în faţa bucureştenilor şi, mai nou, în faţa procurorilor, pentru toate deciziile aberante sau ilegale pe care le-a luat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD îl somează pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, să rezolve problemele grave provocate locuitorilor din Bucureşti chiar de propria sa incompetenţă şi să înceteze să arunce vinovăţii în stânga şi dreapta, transmite partidul printr-un comunicat oficial. 

Potrivit PSD, ”Nicuşor Dan nu-i mai poate păcăli din nou pe bucureşteni!”

”După un an şi jumătate de la învestire nu are nicio scuză, este primar şi are majoritate în Consiliul General. În loc să inventeze vinovăţii iluzorii, atunci când nu este concentrat pe angajările de la propriul cabinet, Nicuşor Dan trebuie să rezolve urgent problemele grave din Bucureşti, atât criza sistemului de termoficare, cât şi conflictul de muncă de la Societatea de Transport Bucureşti. Astfel de probleme, care nu doar afectează grav, ci pun chiar în pericol viaţa bucureştenilor, nu se rezolvă prin dispute sterile, ci prin decizii competente şi acţiuni eficiente. Asta aşteaptă bucureştenii de la primarul general, nu să dea ordine partidelor politice care se află în opoziţie la nivel de Consiliu general. Singurul partid căruia poate să-i dea ordine este USR – partidul pe care l-a înfiinţat şi care îi este complice la tot dezastrul pe care l-a creat în Capitală”, spun cei de la PSD.

 

PSD mai transmite că, ”în loc de a provoca dispute politice, Nicuşor Dan ar trebui să fie mai preocupat de ceea ce va răspunde în faţa bucureştenilor şi, mai nou, în faţa procurorilor, pentru toate deciziile aberante sau ilegale pe care le-a luat în calitate de primar general”.

Primarul Capitalei a cerut, vineri, celor de la PSD, să se pronunţe în legătură cu greva, având în vedere că este iniţiată de un consilier general PSD, respectiv liderul de sindicat Vasile Petrariu.

”Cer PSD să se pronunţe, pentru că avem o grevă care paralizează Bucureştiul, organizată de un consilier general PSD. Fie susţine această manifestaţie, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a declarat primarul Capitalei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.