Victor Ponta a participat, miercuri, timp de zece minute la şedinţa Consilului Baroului Bucureşti, în care a fost discutată cererea de excludere a sa din Barou, fostul premier declarând, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din sediul instituţiei, că îi pare rău că Baroul e folosit de Monica Macovei în dispute politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi pare rău că o instituţie respectabilă şi respectată, cum e Baroul, e folosită de doamna Macovei în dispute politice", a spus Victor Ponta înainte de a intra la şedinţa Consiliului Baroului, în care a fost discutată cererea de excludere a sa din Barou, depusă de Monica Macovei.

După doar zece minute, fostul premier a părăsit sediul Baroului Bucureşti.

"În cadrul Consiliului sunt oameni care cunosc prevederile legale, erau cu textele în faţă, nu era nevoie să îi conving eu sau să vorbesc eu prea mult, şi cred că din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare. În rest, încă o dată regret că instituţii ce nu au legătură cu politica sunt folosite de doamna Macovei ca să mai daţi voi ştiri... Alte argumente în faţa Baroului decât legea nu pot fi aduse. În faţa conducătorilor Baroului se aduc argumente legale şi argumentele legale sunt clare şi evidente pentru specialiştii în drept. Nu discut politică în faţa Baroului Bucureşti", a spus Victor Ponta la ieşirea de şedinţa Consiliului Baroului.

Anterior, Ponta a scris ironic pe Facebook că el crede că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord, pentru că ”doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei”, referindu-se la faptul că aceasta nu vine la Baroul Bucureşti.

Consiliul Baroului Bucureşti s-a întrunit, miercuri la prânz, pentru a lua în discuţie din nou cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din barou, Monica Macovei nu a participat la şedinţă ea trimiţând Baroului o cerere pentru amânarea şedinţei.

”Eu cred că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord - că doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei. Oare Raluca Prună nu o fi şi ea în vizită de documentare la Pyongyang?!?”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, înainte de a ajunge la Baroul Bucureşti.

Şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti pentru discutarea cererii Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din Barou, urmare a faptului că i-a fost retras titlul de doctor, a început la ora 12.00.

”Prezenţa mea la şedinţa LIBE din 31 august este obligatorie şi, de aceea, am anunţat Baroul Bucureşti că nu pot participa la şedinţa de miercuri, 31 august, şi am cerut o reprogramare pentru luni, 5 septembrie 2016. Necesitatea prezenţei mele la votarea bugetului UE pe 2017 este confirmată de preşedintele LIBE, Claude Moraes (Grupul politic al Socialiştilor şi Democraţilor). Vreau să mă duc la Baroul Bucureşti pentru a argumenta juridic excluderea din profesie a lui Victor Ponta, al cărui titlu de doctor în Drept a fost retras de ministrul Educatiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Nu mă interesează personajul Ponta, ci respectarea legii”, a scris, pe Facebook, Monica Macovei.

Avocatul Ion Ilie-Iordăchescu a declarat, înainte de începerea şedinţei, că nu este necesară prezenţa Monicăi Macovei.

Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care motiva că fostul premier Victor Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în Drept, fără să dea examen. 

”Domnule decan, vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de «doctor în Drept». Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât domnul Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat”, arată Macovei în scrisoarea deschisă trimisă decanului Baroului Bucureşti.

Ea precizează că, potrivit informaţiilor furnizate chiar de Baroul Bucureşti, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispoziţiilor articolului 16, alineatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluţionării cererii de primire”. Art. 16, alineatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că ”la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept”.

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.

În 23 august, Consiliul Baroului Bucureşti a luat în discuţie cererea formulată de Monica Macovei şi a decis să amâne luarea unei decizii până în 31 august, după ce fostul premier a trimis Baroului documente din care reiese că a contestat la Ministerul Educaţiei, printr-o plângere prealabilă, ordinul de retragere a titlului de doctor şi, totodată, a cerut la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea aplicării acestui ordin până la un răspuns al ministerului.

Baroul mai anunţa atunci că la şedinţa din 31 august vor fi invitaţi atât Victor Ponta, cât şi Monica Macovei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.