Petre Daea va prelua ministerul Agriculturii, în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu. Conducerea PSD a votat, miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, ca acesta să fie titularul de la Agricultură, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD s-a reunit, miercuri, de la ora 13.00, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, pentru a stabili cine va prelua portofoliul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.

Printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Botănoiu sau Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea.

Petre Daea este membru al PSD de peste 15 de ani şi a mai condus ministerul Agriculturii în 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase, fiind considerat un apropiat al acestuia. A fost parlamentar PSD iar după câştigarea alegerilor de către PSD, în 2017, a fost ministru al Agriiculturii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu, (ianuarie până îni unie 2017), Mihai Tudose, (iunie 2017 - ianuarie 2018 ) şi Viorica Dăncilă ( ianuarie 2018 - noiembrie 2019).

Inginer agronom de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Agronomiei din Timişoara, în 1973, iar în perioada 1982-1983 şi-a luat doctoratul în agronomie.

Petre Daea a fost în perioada 1973-1980 inginer stagiar, şef de fermă şi apoi inginer la CAP Siseşti din judeţul Mehedinţi.

Mai târziu, a devenit directorul Direcţiei Generale pentru Agricultura şi Industrie Alimentară (DGAIA) şi şeful adjunct al secţiei pentru probleme de agricultură la Consiliul Judeţean Mehedinţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.