Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, că s-a discutat despre voucherele de vacanţă, propunerea sa fiind să se prelungească valabilitatea actualelor vouchere cu încă un an şi acordarea de vouchere noi, pentru anul viitor. În privinţa unei noi legi a pensiilor, Budăi a arătat că nu este cuprins acest lucru în programul de guvernare, prioritatea Executivului fiind implementarea pachetului social de la 1 ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marius Budăi a precizat că ministerele iniţiatoare pentru voucherele de vacanţă sunt Ministerul Muncii şi Ministerul pentru IMM-uri.

”Noi am propus prelungirea valabilităţii actualelor vouchere, care mai sunt şi nu au putut fi folosite din cauza pandemiei şi acordarea de vouchere pentru anul următor”, a spus Budăi, precizând că actualele vouchere nefolosite vot putea fi folosite la finalul anului următor.

”Vedem ce iese din avizările interministeriale” a menţionat ministrul, precizând că în piaţa mai sunt şi vouchere din 2019, nu doar din 2020 şi urmează să se stabilească concret elementele legate de prelungirea lor. 

Despre pensii, ministrul Budăi a spus că ”nu avem o nouă formulă de recalculare a pensiilor, ci avem o lege şi un pachet social care va fi pus în aplicare de la 1 ianuarie 2022”. Budăi a arătat că în programul de guvernare, s-a stabilit modernizarea legii aflate în vigoare. 

Despre îngheţarea sporurilor bugetarilor, Budăi a afirmat că nu este nimic stabilit în privinţa sporurilor şi indemnizaţiilor. 

Ministrul a precizat că prin PNRR s-a prins ”o consultanţă pentru o nouă lege a pensiilor sau pentru legea pensiilor şi a salarizării”.
 
”În programul de guvernare nu vorbim de o nouă lege a pensiilor ci de modernizarea pensiilor actuale, dacă vom găsi lucruri care trebuie îndreptate, este un lucru bun şi le vom pune în aplicare”, a arătat el. 
 
”Avem la dispoziţie 120 de zile să stabilim un nou calendar de implementare, prioritatea zero este implementarea pachetului social, de la 1 ianuarie pentru a veni în ajutorul oamenilor”, a menţionat Budăi. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.