Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că nu este de acord cu renegocierea PNRR, aşa cum intenţionează cei de la PSD, el precizând că şi atunci când s-a format coaliţia s-a stabilit că nu se va reveni asupra acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cîţu a explicat că o renegociere a PNRR înseamnă să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro. ”Nu voi permite niciodată aşa ceva”, a spus liderul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am spus partenerilor internaţionali, atunci când am negociat PNRR-ul, aceasta este forma finală, toată lumea s-a uitat acolo şi au fost de acord cu toţii, am semnat o formă finală a PNRR, şi am spus că nu vom reveni asupra lui. Şi atunci când am făcut această coaliţie, am intrat în coaliţie că nu vom reveni asupra PNRR, pentru că asta înseamnă să reiei toată procedura de negociere a PNRR, asta înseamnă că aruncăm la coş 30 de miliarde de euro”, a spus Cîţu.

El a continuat: ”Nu voi permite niciodată aşa ceva. PNRR-ul a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate, şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR. Nu, PNL rămâne concentrat pe reforme mari, reforme care să împingă România în viitor, nu pe dispute foate mici, pe teme mici, declaraţii belicoase în spaţiul public”, a mai afirmat preşedintele PNL. 

Cîţu a menţionat că PNL e interesat de reforma pensiilor, toate pensiile să fie trecute pe sistemul de contributivitate şi să fie sustenabile, să nu avem probleme în 2030 de plata pensiilor. ”Ne interesează reforma salarizării, toate veniturile din sistemul bugetar să fie legate de performanţă”, a mai arătat Cîţu, precizând că PNL mai doreşte şi reforma administraţiei publice.

”Avem majoritate, putem să facem aceste lucruri, care să împingă România în viitor”, a mai afirmat Cîţu, amintind şi proiectul România Educată.

El a arătat că deşi aceste proiecte sunt nepopulare pe termen scurt, PNL niciodată nu a dat înapoi şi nu a fugit.

Ministrul Muncii, social-democratul Marius Budăi, a afirmat recent că menţinerea unui procent de 9,4 din Produsul Intern Brut pentru bugetul de pensii, aşa cum România a negociat în PNRR, i-ar menţine "săraci" pe pensionarii români. În acest context, Budăi a anunţat că PSD susţine renegocierea de către Guvern a procentului din PIB pe care România să îl aloce bugetului de pensii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.