Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că o prioritate şi urgenţă a noii sesiuni parlamentare este adoptarea legii offshore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În primul rând, provocarea imediată este dată de preţurile la energie. Au fost găsite câteva soluţii pe termen scurt, dar ele nu sunt de ajuns. Compensarea unei părţi din factură rezolvă problema câteva luni de zile, nu rezolvă problema pe termen lung. În continuare susţin un pact sau un program de investiţii transpartinic care să aloce o sumă clară de investiţii în sistemul energetic şi care să ducă la securitatea energetică a României până în 2026, până în momentul în care vom începe şi exploatarea în offshore. O urgenţă pentru această sesiune, şi aş spune eu în primele săptămâni din această sesiune, o reprezintă adoptarea legii offshore, care ţine de această securitate energetică a României”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la sediul partidului.

Liderul liberalilor a mai spus că o altă provocare este inflaţia.

„Banca Naţională a dat deja semnalul şi a început să crească dobânzile. Este teritoriul Băncii Centrale, poate să fie ajutată, dar important este ca rata inflaţiei să nu rămână mult peste estimările Băncii Centrale. Cu cât rămânem mai mult peste estimările Băncii Centrale, cu atât înseamnă că războiul cu inflaţia este pierdut şi putem să ajungem la hiperinflaţie”, a mai explicat Cîţu.

El a adus în discuţie şi proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie.

„Eu vă spun că în prima parte a acestei sesiuni vom avea două victorii din acest punct de vedere, legea offshore şi desfiinţarea SIIJ”, a completat preşedintele PNL.

Cîţu a mai vorbit despre provocările pe termen mediu şi lung, cum ar fi reforma sistemului de pensii, reforma salarizării în sectorul public, reforma administraţiei publice, creşterea ca procent din PIB a veniturilor fiscale. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.