Ministrul Familiei Gabriela Firea a precizat că a lucrat îndeaproape cu academicianul Răzvan Theodorescu în perioada cât a fost primarul general al Capitalei şi a avut ocazia să-i înmâneze titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. Ea i-a mulţumit acestuia pentru implicarea în susţinerea drepturilor femeilor şi a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„O veste tristă pentru lumea academică şi pentru cultura din România. Academicianul Răzvan Theodorescu a plecat astăzi dintre noi la venerabila vârstă de 83 de ani. Am lucrat îndeaproape cu academicianul Răzvan Theodorescu în perioada cât am fost primarul general al Capitalei şi am avut ocazia să-i înmânez titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. M-a bucurat şi colaborarea pe care am avut-o ca ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse”, a scris Gabriela Firea, luni pe Facebook.
 
Ea a mai spus că „academicianul Răzvan Theodorescu a fost mereu un susţinător al drepturilor femeilor şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”.
 
„Îi mulţumesc pentru implicarea sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a completat Firea. 
 
Vicepreşedintele Academiei Române Răzvan Theodorescu a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 83 de ani. El a fost ministru al Culturii în perioada 2000 - 2004.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.