Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, vineri, că ”românii au şansa să demonstreze că sunt deasupra vremurilor” şi îndeamnă la o participare largă la referendum. ”Validarea referendumului ar fi semnalul şi garanţia că România nu va abandona principiile statului de drept şi că Justiţia va rămâne independentă”, susţine Traian Băsescu, care adaugă că ”întrebările pentru referendum nu sunt nici cele mai inspirate şi nici cele mai clare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Românii au şansa să demonstreze că sunt deasupra vremurilor. Există momente, ce-i drept foarte rare, când popoarele trebuie să fie deasupra elitelor politice pentru a-şi salva ţara. Din păcate, alianţa PSD-ALDE-UDMR a adus ţara la cel mai scăzut nivel de credibilitate de la intrarea în Uniunea Europeană şi până acum. Cu o guvernare orientată strict pe salvarea lui Dragnea şi a acoliţilor săi infractori, România a fost decredibilizată, fiind în pragul aplicării Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, ca semnal puternic pentru alterarea valorilor statului de drept, prin decizii destinate a pune Justiţia sub controlul guvernanţilor”, a scris, vineri, pe Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, ”întrebările pentru referendum nu sunt nici cele mai inspirate şi nici cele mai clare, dar participarea la acest referendum este vitală pentru re-credibilizarea României”.

”O bună participare care să ducă la validarea referendumului ar fi semnalul dar şi garanţia că România nu va abandona principiile statului de drept şi că Justiţia va rămâne independentă. Este momentul ca românii să demonstreze prin participarea la referendum, că sunt parte a setului de valori occidentale şi nu nişte toleraţi în selectele cluburi politice care sunt NATO şi Uniunea Europeană. Românii au şansa să demonstreze, că atunci când politicieni derapează, au forţa de a-şi asuma responsabilitatea corectării derapajelor unei puteri politice corupte şi imorale”, a mai scris Băsescu.

Fostul preşedinte susţine că Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Kelemen Hunor ”trebuie să primească fără menajamente, direct de la români, mesajul de respingere a unei politici făcute în favoarea unor găşti corupte şi nu în favoarea românilor aşa cum au jurat la investire”.

”Până la urmă, oricâte deficienţe ar fi în formularea întrebărilor, în mod categoric, tot merită un DA. Românii pot demonstra că sunt deasupra vremurilor şi nu sub vremuri”, a mai scris Băsescu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul referitor la întrebările pentru referendum. 

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.