Ministerul Afacerilor Externe organizează un concurs pentru ocuparea a 50 de posturi diplomatice, în domenii precum afaceri europene, afaceri politice, juridic, consular şi asistenţă pentru dezvoltare, informează instituţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, vor fi puse la dispoziţie 15 posturi în domeniul afaceri europene, profilul „politici şi instituţii europene”, 4 posturi în domeniul afaceri europene, profilul „drept şi contencios UE”, 10 posturi în domeniul afaceri politice, strategice şi globale, 6 posturi în domeniul juridic, profilul „drept internaţional”, 3 posturi în domeniul juridic, profilul  „drept intern”, 10 posturi în domeniul consular şi două posturi în domeniul asistenţă pentru dezvoltare.

Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită ca urmare a promovării concursului de admitere, de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare; se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare; nu face parte din partide politice; a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; cunoaşte două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză; are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de act medical de specialitate; nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni; nu este incompatibilă cu dobândirea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.

Dosarele de înscriere la concurs vor fi depuse electronic, prin intermediul formularului de înscriere care va fi disponibil pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secţiunea Carieră – „Oportunităţi de angajare”, în perioada  2 – 11 septembrie 2016.

Condiţiile tehnice, instrucţiunile de înscriere prin intermediul formularului electronic şi modelele de cerere tip, curriculum vitae şi declaraţie pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale vor fi publicate pe pagina de internet a MAE (www.mae.ro), precum şi la avizierul MAE, în timp util, în condiţiile Regulamentului de concurs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.