Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, joi, pe ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli, cu care a discutat despre comunitatea românească din Peninsulă, despre consolidarea Uniunii Europene şi despre migraţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şeful diplomaţiei române şi ambasadorul italian au avut un schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-italiene, precum şi calendarul contactelor bilaterale din perioada următoare. A fost reliefată dinamica relaţiilor bilaterale la cel mai înalt nivel din ultimul an, precum şi cooperarea substanţială în plan economic. Totodată, a fost evidenţiat impactul pozitiv al comunităţii româneşti pentru economia italiană. În întrevedere au fost abordate şi teme de interes comun de pe agenda europeană. Având în vedere ataşamentul pro-european al celor două ţări, a fost subliniată necesitatea unei cooperări bilaterale aprofundate, care să contribuie la consolidarea în continuare a proiectului european”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, o altă temă discutată a fost migraţia, Italia fiind unul dintre statele europene cele mai afectate de acest fenomen. 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.