Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, în cadrul întâlnirii cu Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, că ţările Uniunii trebuie să rămână unite în negocierile cu Marea Britanie şi că cele două părţi trebuie să înceapă rapid discuţiile în legătură cu drepturile cetăţenilor europeni aflaţi în Regatul Unit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe Michel Barnier, negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit. Preşedintele i-a comunicat lui Barnier că principala prioritate a României este ca Acordul prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor şi intereselor românilor din această ţară.

”Şeful statului a precizat că este necesar să se abordeze în prima fază a negocierilor şi chestiunile financiare implicate de retragerea Marii Britanii din UE. Preşedintele României a subliniat importanţa deosebită a prezervării unităţii celor 27 de state membre ale Uniunii în negocierile privind Brexit-ul”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

La rândul său, Michel Barnier a prezentat stadiul pregătirilor pentru începerea negocierilor cu Regatul Unit al Marii Britanii, etapele şi calendarul procesului, precum şi strategia avută în vedere pentru desfăşurarea negocierilor.

”Negociatorul şef al Uniunii pentru Brexit a subliniat rolul important pe care România îl va avea în acest proces, ca stat care va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, perioadă în care este de aşteptat să aibă loc ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, mai precizează sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.