Klaus Iohannnis a afirmat, vineri, la Bruxelles, că ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană s-ar putea să se producă în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, anume prima jumătate a anului 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este foarte probabil ca Brexit-ul propriu-zis să se producă în timpul mandatului României. Dacă facem un calcul simplu, notificarea pe articolul 50, sfârşitul lui martie 2017, perioada prevăzută de exit în tratat, 2 ani, ajungem în martie 2019. Da, suntem noi la Preşedinţie. Este, cu siguranţă, un lucru complicat, dar pe care îl vom stăpâni, împreună cu ceilalţi membri, evident”, a spus Klaus Iohannis răspunzând unei întrebări pe această temă.

Iohannis a precizat că prim-ministrul britanic, Theresa May a informat membrii Consiliului European despre viziunea ei asupra procedurii Brexit-ului şi că Marea Britanie va activa articolul 50 din Tratatul Uniunii Europene, care stabileşte modalitatea de ieşire din Uniune, cel mai târziu la sfârşitul lui martie 2017. ”Theresa May îşi doreşte o negociere eficientă, în parametri oneşti, în aşa fel încât să se producă o pagubă minimală sau chiar un câştig, dacă acest lucru este posibil, câştig pentru ambele părţi”, a spus preşedintele.

Pe agenda Consiliului European care a avut loc joi şi vineri s-a aflat subiectul migraţiei, participanţii căzând de acord că înţelegerea cu Turcia pe această chestiune a produs efectele scontate, ruta balcanică de intrare în UE fiind practic închisă.

Un alt subiect a fost încheierea acordurilor de liber schimb: CETA cu Canada, TTIP cu Statele Unite şi încă un acord care se negociază cu Japonia. ”Discuţiile au fost destul de multe în felul cum ar trebui să arate înţelegerea cu Statele Unite, TTIP, majoritatea dintre noi suntem de părere că acea înţelegere este bună pentru Europa şi trebuie continuate negocierile. După discuţii destul de lungi, unde au apărut puncte de vedere de substanţă, am concluzionat că mergem mai departe”, a precizat preşedintele Iohannis.

Pe agenda discuţiilor dintre liderii UE a mai figurat şi legislaţia anti-dumping. ”Avem nevoie de instrumente de protecţie. Nu vorbim aici despre un protecţionism al Uniunii comparabil cu protecţionismul din epoca colonială, ci vorbim de instrumente de protecţie oneste pentru a proteja industrii europene faţă de concurenţă neloială”, a precizat Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.