Instanţa supremă a decis ca Bogdan Olteanu să stea în arest la domiciliu, respingând cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR, în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma deciziei de vineri a instanţei, Bogdan Olteanu va fi scos din Arestul Poliţiei Capitalei, unde este din noaptea de joi spre vineri, când a fost reţinut pentru 24 de ore, şi dus la locuinţa sa, unde va sta în arest, având mai multe interdicţii pe care trebuie să le respecte.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată atât de procurorii DNA, care vor ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv, pentru trafic de influenţă, cât şi de viceguvernatorul BNR, care respinge acuzaţiile procurorilor şi vrea să fie cercetat în libertate.

Avocatul lui Bogdan Olteanu a declarat vineri, după judecarea cererii de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR, că acesta a negat în faţa instanţei orice acuzaţie, arătând că nu a cerut şi nu a primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu. Olteanu a spus că s-a dus în Delta Dunării să discute cu Vîntu pentru că acesta era netransportabil, dar a susţinut că s-a întâlnit cu omul de afaceri aşa cum s-a văzut cu mulţi alţi oameni din media.

Avocatul a mai spus că Bogdan Olteranu îşi va da luni demisia din funcţia de viceguvernator, pentru persoanele onorabile şi cinstite care lucrează la BNR şi pentru că imaginea instituţiei “nu merită târâtă în această poveste”.

Procurorii DNA l-au audiat şi pe Liviu Mihaiu în dosarul în care l-au pus sub acuzare pe Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

CITEȘTE ȘI DNA: Bogdan Olteanu a fost dus cu elicopterul în Deltă pentru discuţii privind numirea guvernatorului rezervaţiei. Banii care au ajuns la Olteanu, retraşi dintr-un cont din Bulgaria

Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor când ar fi comis fapta de trafic de influenţă, repectiv în iulie - noiembrie 2008. Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns la Bogdan Olteanu printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.

Procurorii DNA arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. ”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de Guvern prin care a fost oficializată numirea, şi i s-a adus la cunoştinţă că va fi desemnată pentru acel post, susţin procurorii.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu a fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

CITEȘTE ȘI Avocat: Bogdan Olteanu a negat orice acuzaţie, nu a cerut sau primit bani. Olteanu s-a dus la Vîntu în Deltă pentru că acesta era netransportabil

Un alt folos necuvenit primit de Olteanu ar fi constat în servicii de consultanţă în campania electorală din 2008 pentru alegerile parlamentare. Concret, o anumită firmă i-a pus la dispoziţie lucrări de analiză politică şi sondaje de opinie.

DNA a anunţat că se fac acte de urmărire penală în această cauză şi faţă de alte persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, că în activitatea sa nu există fapte de corupţie dar se aşteaptă ca, odată cu apropierea alegerilor, mai multe persoane arestate, condamnate sau anchetate să facă denunţuri împotriva sa, însă acest lucru nu va împiedica ALDE să fie partid parlamentar şi după alegeri.

Liviu Mihaiu a afirmat, joi, pe Facebook, că nu ştie ca numirea sa în 2008 ca guvernator al Deltei Dunării să fi avut loc în urma unui act de corupţie în care protagoniştii să fie politicieni, printre care Bogdan Olteanu, şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Mihaiu a precizat că niciunul dintre cei ”implicaţi în dosar” nu i-a cerut vreodată ceva şi că justiţia trebuie să îşi facă ”(toată) datoria!”

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.