Ministerul Justiţiei a trimis spre avizare la CSM un proiect de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, au declarat penru G4Media.ro surse guvernamentale. Proiectul modifică zeci de articole din cele două coduri. De asemenea, Ministerul Justiţiei are în lucru un proiect de OUG care introduce posibilitate ca cei condamnaţi de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte înainte de noiembrie 2018 să poată face contestaţie în anulare – chiar dacă au ieşit din termenul legal de 30 de zile de depunere a contestaţiei, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Una dintre modificările propuse în proiectul de OUG priveşte schimbarea Articolului 155 din Codul Penal, legat de Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, proiectul reducând masiv termenele de prescripţie şi venind astfel în ajutorul celor urmăriţi penal sau judecaţ.

Conform modificărilor prezentate de G4Media, "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe pentru fiecare faptă şi persoană prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în cadrul procesului penal", iar "după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie".

De asemenea, "admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale", cu respectarea  anumitor condiţii.

De asemenea, Ministerul Justiţiei are în lucru un proiect de OUG care introduce posibilitate ca cei condamnaţi de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte înainte de noiembrie 2018, declarate nelegale de CCR, să poată face contestaţie în anulare – chiar dacă au ieşit din termenul legal de 30 de zile de depunere a contestaţiei, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale, a mai relatat G4Media. Acest proiect, anunţat deja de mai mult timp de către ministrul Tudorel Toader, se află pe circuitul de avizare.

Proiectul arată că un condamnat poate depune contestaţie în anulare împotriva sentinţei definitive şi în procesele în care termenul de introducere a contestaţiei în anulare s-a împlinit anterior datei de 29 noiembrie 2018, dacă ”instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate", relatează G4Media, care afirmă că acesta este exact cazul liderului PSD Liviu Dragnea, condamnat definitiv în 2016 în dosarul Referendumul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.