Procesul intentat de procurorul şef al DNA Laura Codruta Kovesi postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi ai acestuia şi care are ca obiect "acţiune în răspundere delictuală" a fost amânat, miercuri, la primul termen de la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă la care dosarul a fost strămutat de la Piteşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Laura Codruţa Kovesi a fost prezentă în sala de judecată, aceasta fiind asistată de o avocată din Baroul Sibiu. Niciunul dintre angajaţii Antena 3 nu a fost prezent la proces, ei solicitând în scris, din motive legate de reprezentarea în faţa instanţei, amânarea procesului.

Curtea de Apel Ploieşti a admis solicitările şi a stabilit ca termen al procesului data de 4 aprilie.

La ieşirea din sediul Curţii de Apel Ploieşti, Kovesi nu a dorit să facă declaraţii jurnaliştilor cu privire la acest proces, explicând că este vorba despre o cauză privată.

Acesta a fost primul termen de la Curtea de Apel Ploieşti în procesul intentat de procurorul-şef al DNA postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi ai acestuia., după strămutarea de la Curtea de Apel Piteşti. 

Dosarul în care şefa DNA îi denunţă pe jurnalişti ai Antenei 3 pentru că ar fi acuzat-o, pe post, de muşamalizarea anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu şi care între iunie 2016 şi ianuarie 2017 s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost stămutat prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost scos de pe rolul instanţei piteştene în 19 ianuarie, fiind pentru a doua oară când instanţa supremă a decis strămutarea procesului. În 21 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea acestui dosar de la Curtea de Apel Bucureşti, unde era înregistrat din 29 decembrie 2015 şi avusese primul termen în 23 martie 2016. Cererea de strămutare a fost formulată de către Mugur Ciuvică, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor şi SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat în judecată, în nume personal, după afirmaţiile făcute pe postul deteleviziune în legătură cu dosarul "Bercea - Mircea Băsescu". Dosarul trimis la Curtea de Apel Piteşti a fost înregistrat în 3 mai 2016, iar primul termen de judecată după strămutare a fost stabilit în 8 iunie 2016.

În 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena 3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu. Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea Laurei Codruţa Kovesi şi a obligat în solidar Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, RaduTudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească procurorului-şef al DNA 250.000 de lei.

 Acţiunea a fost depusă de către Codruţa Kovesi, în nume personal, în februarie 2015, la Tribunalul Bucureşti şi are ca obiect daune morale "pentruafirmaţii mincinoase care au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus ogravă atingere demnităţii umane".

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.