Fostul deputat Mihai Tânjală, fondatorul fostului serviciul de informaţii “Doi şi-un sfert”, a fost adus în ţară, joi, din Insulele Cayman pentru a executa pedeapsa de cinci ani de închisoare primită pentru infracţiuni de corupţie din perioada în care a fost administrator al societăţii ICMUG Giurgiu, la care statul a fost acţionar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de la Interpol au preluat sub escortă, joi, “un bărbat de 59 de ani, din Bucureşti, dat în urmărire internaţională, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Giurgiu”, a anunţat Poliţia Română. 

Surse din poliţie au declarat că bărbatul extrădat din Insulele Cayman este Mihai Tânjală, condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie.

Poliţia Română a precizat că procedura de extrădare a început în 29 octombrie 2015, când bărbatul a fost arestat provizoriu în Insulele Cayman.

În acest caz, poliţiştii au colaborat cu Ministerul Justiţiei, iar extrădarea s-a făcut în baza Tratatului dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, extins şi pentru Insulele Cayman.

“Acest caz reprezintă o premieră în planul cooperării poliţieneşti internaţionale cu Biroul Naţional Interpol Cayman”, a precizat Poliţia Română.

Fostul deputat PDSR Mihai Tânjală a fugit din ţară în 2011, înainte de a fi condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare şi a stat în SUA din 2011 până în 2015, când a plecat în Insulele Cayman, unde a cerut azil politic.

Tânjală a fost găsit vinovat de Curtea de Apel Bucureşti, în 16 decembrie 2011, după ce, în mai 2011, Judecătoria Giurgiu îl achitase.

Procurorii l-au acuzat pe Mihai Tânjală că în 2004, atunci administrator al SC ICMUG SA Giurgiu, societate la care statul era acţionar, a dispus ca două active din patrimoniul societăţii, o clădire administrativă şi un ansamblu de blocuri în construcţie, inclusiv terenul aferent, să fie înstrăinate la valori diminuate faţă de cele reale, producând un prejudiciu de 3.982.699 de lei.

Acestea au fost dobândite atunci la preţuri subevaluate de firme controlate de către Tânjală şi membrii familiei sale, apoi revândute la preţurile de piaţă. Astfel, Tânjală a obţinut peste 500.000 de euro, calculaţi la cursul mediu al anului 2004.  

Mihai Tânjală a cerut revizuirea condamnării sale la cinci ani de închisoare, solicitarea fiind din mai 2016 în rejudecare la Judecătoria Giurgiu, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus reanalizarea admisibilităţii în principiu a cererii fondatorului fostului serviciu "Doi şi-un sfert". La ultimul termen de judecată, din 26 septembrie, Judecătoria Giurgiu a amânat cauza până în 5 decembrie, “pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în faţa instanţei”.

În 19 octombrie 2015, Judecătoria Giurgiu îi respinsese lui Mihai Tânjală cererea formulată prin avocaţi de revizuire a condamnării din 2011 la cinci ani de închisoare.

În 7 octombrie 2015, Niculina Tânjală, fosta soţie a lui Mihai Tânjală a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de recunoaştere a unei hotărâri din Statele Unite ale Americii, din care rezultă că pe 27 februarie 2014 cei doi soţi au divorţat prin procedura simplificată. Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a decis, pe 20 noiembrie 2015, recunoaştea în România a “efectelor juridice depline ale sentinţei finale de desfacere simplificată a căsătoriei, pronunţată de Curtea de Circuit a celui de-al 5-lea Circuit Judiciar, în şi pentru Districtul Lake, Florida, din Statele Unite ale Americii, la dată de 27.02.2014, în dosarul nr. 2014 DR 0080, privind desfacerea căsătoriei încheiate între Mihai Tânjală şi Niculina Tânjală”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.