Preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, a declarat vineri, la Conferinţa privind modalităţile de combatere a corupţiei organizată la Palatul Victoria, că Direcţia Generală de Integritate (DGI) a efectuat, de la începutul anului, 345 de acte de control privind conduita funcţionarilor ANAF, întocmind 13 sesizări penale cu prejudicii constatate de peste 40 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Direcţia Generală de Integritate, care colaborează cu instituţii din domeniul ordinii şi siguranţei naţionale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, de la începutul anului a întocmit 345 de acte de control privind conduita funcţionarilor ANAF şi a sesizat Comisia de disciplină, forul intern de judecată al ANAF, pentru 15 funcţionari publici de conducere, 20 de funcţionari publici de execuţie şi a întocmit 13 sesizări penale cu prejudicii constatate de peste 40 de milioane de lei.  E important să fim transparenţi şi să recunoaştem dacă în interiorul nostru există astfel de probleme”, a afirmat Dragoş Doroş, cu ocazia Zilei Internaţionale de luptă împotriva corupţiei.

Dragoş Doroş a subliniat faptul că percepţia negativă privind ANAF este cauzată atât de comportamentul unora dintre funcţionarii ANAF, cât şi de neînţelegerea cadrului legal de către contribuabil.

„Printre cele mai importante rezultate, percepţia negativă privind ANAF este cauzată aproape la egalitate atât de comportamentul unora dintre funcţionarii ANAF, anume 18% din cei întrebaţi s-au referit la acest aspect, cât şi de neînţelegerea cadrului legal de către contribuabil – 17%, deci cumva fenomenul ăsta este perceput într-o măsură egală ca venind şi dintr-o parte şi din cealaltă. Alte cauze atribuite acestei percepţii negative sunt imixtiunea politică (17%) sau salariile mici (13%)”, a explicat şeful ANAF.

Referitor la integritatea şi corectitudinea inspectorilor ANAF, 81% dintre cei intervievaţi consideră că aceştia au respectat toate reglementările în vigoare.

„În ce priveşte integritatea şi corectitudinea inspectorilor ANAF, studiul confirmă rezultatele activităţii DGI. 81% dintre cei intervievaţi consideră că inspectorii ANAF au respectat toate reglementările în vigoare, conform controalelor. Recunosc că mi s-a părut o cifră surprinzător de bună. Chiar şi nuanţate, răspunsurile confirmă o tendinţă pozitivă. Cei care spun că s-au respectat doar o mare parte sunt 7%. Cei care spun că s-au respectat doar în parte sunt doar 4%. Astfel, doar 6% dintre cei intervievaţi consideră că nu s-a respectat nicio reglementare. E un progres. Nu ştiu dacă va ajunge vreodată acest 6% la zero. Probabil că nu, dar e important să fie cât mai scăzut”, a precizat Dragoş Doroş.

Preşedintele ANAF a mai spus că „numărul celor care au oferit în ultimele 12 luni un cadou sau o atenţie unui funcţionar este foarte mic”. „Anume, cei care au recunoscut că au făcut acest lucru sunt într-un procent de sub 1%. Cred că cea mai importantă măsură pe care putem să o luăm este să informatizăm şi să diminuăm interacţiunea între contribuabil şi funcţionarul nostru de la ANAF”, a completat Dragoş Doroş. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.