Clarificarea relaţiei SRI - Justiţie, realizarea unui audit al activităţii Inspecţiei Judiciare, independenţa financiară a sistemului judiciar, creşterea credibilităţii justiţiei sau revizuirea Constituţiei în privinţa statutului magistraţilor s-au aflat printre temele întâlnirii de miercuri dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi asociaţiile magistraţilor, anunţă, joi, reprezentanţii CSM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au participat preşedintele interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România, Andreea Ciucă, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, copreşedintele Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România Dragoş Călin, precum şi un membru în Colegiul Director al Asociaţiei Procurorilor din România Florin Cristinel Ţîrlea, precizează CSM.

Discuţiile au vizat măsuri de creştere a credibilităţii justiţiei şi de apărare a independenţei acesteia, transparentizarea activităţii CSM, a instanţelor şi parchetelor, precum şi asigurarea independenţei financiare a sistemului judiciar, prin preluarea bugetului instanţelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către Consiliul Superior al Magistraturii, de la Ministerul Justiţiei.

CSM şi asociaţiile de magistraţi au mai luat în discuţie clarificarea relaţiei SRI - Justiţie şi efectuarea de către CSM a demersurilor pentru declasificării de către CSAT a deciziilor prin care serviciilor de informaţii li s-au extins competenţele în sfera justiţiei, precum şi a documentelor privind procedura verificării declaraţiilor de necolaborare cu serviciile de informaţii, date de magistraţi.

De asemenea, discuţiile au mai vizat , potrivit CSM, realizarea unui audit al activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară şi propunerile de revizuire a Constituţiei referitoare la unele norme vizând statutul magistraţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.