Un avion Ryanair care urma să decoleze duminică de pe aeroportul Rygge, din Oslo, cu destinaţia Manchester, a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă, despre care poliţia a precizat ulterior că a fost falsă şi că a pornit de la o neînţelegere, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două persoane, un britanic şi un sri lankez, au fost reţinute de poliţie, pentru comportament suspect, dar au fost eliberate ulterior.

Potrivit primelor informaţii, cei doi reţinuţi au început să se certe zgomotos la bordul aeronavei, iar cineva a auzit cuvântul “bombă”.

Echipajul a alertat imediat autorităţile care au inspectat toată aeronava, însă nu au găsit nimic suspect.

Cursa Ryanair a decolat, în cele din urmă, cu întârziere.

Evacuarea a avut loc la câteva ore după cea a stadionului Old Trafford din Manchester, care s-a dovedit, de asemenea, o alertă falsă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.