Uniunea Europeană a clarificat modul în care Marea Britanie poate lansa procesul oficial de negociere pentru ieşirea din blocul comunitar, după referendumul de joi, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al Consiliului European, organismul care defineşte direcţia şi politică şi priorităţile UE, a afirmat sâmbătă că activarea Articolului 50 este actul oficial pe care trebuie să îl întreprindă “Guvernul britanic la adresa Consiliului European”.

“Trebuie întreprins în mod inechivoc, cu intenţia explicită de a declanşa Articolul 50”, a explicat purtătorul de cuvânt.

“Acest lucru poate fi făcut fie printr-o scrisoare către preşedintele Consiliului European, fie printr-o declaraţie oficială la o reuniune a Consiliului European notată corespunzător în transcriptul oficial al întâlnirii”, a adăugat el.

Activarea Articolul 50 va lansa un proces de negociere a termenilor în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar. În mod normal, negocierile vor dura doi ani. Însă, în cazul în care toţi liderii statelor rămase vor fi de acord, discuţiile pot fi prelungite.

Sâmbătă, cancelarul german Angela Merkel a declarat că UE “nu trebuie să fie deosebit de urâcioasă din vreun punct de vedere” în negocierile cu Marea Britanie. Ea a subliniat că determinarea altor ţări să rămână în UE nu ar trebui să fie o prioritate a discuţiilor.

Merkel a atras atenţia că nu va face presiuni pentru o retragere accelerată. “Nu ar trebui să dureze o veşnicie, este adevărat, dar nu voi lupta pentru un interval de timp scurt”, a adăugat şefa Guvernului de la Berlin.  

Declaraţiile sale au venit după ce mai mulţi miniştri de externe din UE, inclusiv cel al Germaniei, i-au cerut Londrei să implementeze rapid ieşirea.

“Acest proces ar trebui lansat cât mai repede posibil, pentru a nu rămâne în incertitudine, ci pentru a ne concentra pe viitorul Europei”, a spus şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier.

Omologul său olandez Bert Koenders a atras atenţia că blocul comunitar nu poate accepta un vid politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.