Donald Trump era interogat - sub jurământ - miercuri, în cadrul unei lungi anchete civile a Procuraturii Generale din New York cu privire la afacerile sale, în contextul în care miliardarul se află în centrul unui val de proceduri judiciare, relatează The Associated Pres.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Audierea lui Trump are loc după ce agenţi FBI i-au percheziţionat proprietatea Mar-a-Lago, în Florida - în cadrul altei anchete federale - care vizează să stabilească dacă a luat cu el dosare clasificate atunci când a plecat de la Casa Albă.

El a sosit la biroul procurorului general al New Yorkului miercuri, cu puţin înainte de ora locală 9.00 (16.00, ora României) într-un convoi de maşini.

La plecarea de la Trump Tower, la New York, în această scurtă deplasare în centru, el le-a făcut semne jurnaliştilor prezenţi, însă nu a făcut vreo declaraţie.

În cadrul acestei anchete civile a procurorului general Letitia James, Trump Organization a lui Donald Trump este acuzată de subevaluarea sau supraevaluarea unor bunuri imobile - terenuri de golf sau zgârie-nori - cu scopul de a înşela bănci şi fiscul.

”(Sunt) la New York la noapte. Mă întâlnesc mâine cu procurorul general rasist al New Yorkului în continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria SUA!”, a scris Trump pe Truth Social, reiterându-şi acuzaţii cu privire la James, o afro-americană, şi la anchetă.

”Măreaţa mea companie şi eu suntem atacaţi din toate părţile”, a acuzat el, denunţând o ”republică bananieră!”.

AP scrie că a cerut Procuraturii Generale a New Yorkului şi Truth Social să comenteze aceste acuzaţii.

Audierea lui Trump are loc într-un punct critic al anchetei lui James şi în mijlocul unei săptămâni importante a miliardarului.

În mai, Procuratura Generală din New York a anunţat că se apropie de finalul anchetei şi că anchetatorii au adunat probe substanţiale în vederea deschiderii unui proces împotriva lui Trump, a companiei acestuia sau amândurora.

Depoziţia - un termen juridic care desemnează depunerea unei mărturii sub jurmânt, dar nu într-un tribunal - miliardarului republican este una dintre puţinele piese lipsă la dosar, potrivit procuraturii.

Doi dintre copiii lui Trump, Donald Jr. şi Ivanka, au fost audiaţi în acest dosar zilele trecute, declară AP două surse la curent cu dosarul, sub protecţia anonimatului.

Cei trei membri ai familiei Trump urmau iniţial să fie audiaţi în iulie, însă audierile au fost amânate după decesul, la 14 iulie, al Ivanei Trump, fosta soţie a miliardarului şi mama Ivankăi, a lui Donald Jr. şi a lui Eric, audiat în dosar în 2020.

Trump Organization şi directorul financiar al acesteia Allen Weisselberg urmează să ceară vineri instanţei să respingă acuzaţii de fraudă formulate împotriva lor, anul trecut, în cadrul unei anchete penale a procuraturii din Manhattan.

James, o democrată, a anunţat în documente judiciare că biroul său a adunat dovezi ”semnificative” care arată că firma lui Trump ”a folosit evaluări înşelătoare ale unor active pentru a obţine profit economic, inclusiv împrumuturi, asigurări şi deduceri de taxe”.

Ea acuză Trump Organization de spraevaluarea activelor cu scopul de a impresiona bănci sau a subevalua valoarea unor terenuri cu scopul de plăti impozite mai mici, arătând cu degetul declaraţii financiare prezentate unor bănci cu scopul de a obţine condiţii de împrumut favorabile şi reviste financiare pentru a justifica locul lui Trump în rândul miliadarilor din lume.

Compania a supraevaluat mărimea penthouse-ului lui Trump din Manhattan - susţinând că este de trei ori mai mare -, reprezentând o diferenţă de 200 de milioane de dolari, potrivit procuraturii newyorkeze.

Trump a respins acuzaţiile şi a subliniat că prezentarea unor evaluări mai bune este o practică comună în industria imobiliară.

Ancheta lui James este o ”vânătoare de vrăjitoare” motivată politic, iar biroul acesteia ”face orice în discreţia sa coruptă pentru a se amesteca în relaţiile mele de afaceri şi în procesul politic”, acuză el.

”Nu există niciun caz!”, denunţa Trump în februarie, după ce judecătorul Arthur Engoron din Manhattan a stabilit că biroul lui James ”are în mod clar dreptul” să-i interogheze atât pe Trump, cât şi pe alţli directori din compania acestuia.

James se gândeşte dacă să-l dea în judecată pe Trump sau compania acestuia, însă biroul procurorului din Manhattan efectuează de mult timp, în paralel, o anchetă penală.

Această anchetă penală pare să conducă spre o eventuală inculpare penală, însă a încetinit după ce postul a fost preluat în ianuarie de către un nou procuror districtual, Alvin Bragg.

Un mare juriu care a audiat probe în dosarul penal a fost desfiinţat. Procurorul care a condus ancheta a demisionat după ce Bragg a pus în discuţie în interiorul procuraturii viabilitatea cazului.

Bragg a anunţat o continuare a anchetei, iar Trump poate invoca astfel al Cincilea Amendament cu privire la auto-incriminare şi refiuza să răspundă la întrebări în ancheta lui James.

Potrivit citaţiei emise de biroul lui James, Trump a fost chemat personal la sediul Procuraturii Generale, într-un turn de birouri, la Manhattan.

Un Trump zgomotos în declaraţii scrise sau ca la mitinguri electorale i-ar putea aduce deservicii miliardarului în cursul depoziţiei, potrivit unor experţi juridici, iar tot ceea ce spune poate fi folosit împotriva sa sau companiei sale în ancheta penală.

Niciun fost preşedinte american nu a mai fost inculpat vreodată penal.

Avocaţii săi au acuzat autorităţile din New York, în cadrul luptei lor împotriva citaţiilor, că folosesc ancheta civilă pentru a obţine probe în ancheta penală şi că depoziţiile sunt o strategie prin care vor să evite să-l cheme în faţa unui mare juriu federal, cărora legea prevede să i se acorde imunitate.

Procuratura din Manhattan, încurajată vara trecută de probe obţinute de biroul lui James, l-a inculpat pe Weisselberg, pe care-l acuză că a încasat sume necuvenite în valoare de 1,7 milioane de dolari, dar şi Trump Organization.

Weisselberg şi compania au pledat nevinovat.

Atât Weisselberg, cât şi Eric Trump au invocat al Cincilea Amendament de peste 500 de ori în cursul depoziţiilor separate luate de avocaţii lui James în 2020, potrivit unor documente judiciare.

Fostul şef al statului american poate decide să facă la fel, însă probabil ”va pretinde că nu ştie nimic despre multe lucruri”, estimează un profesor de la universitatea New York, Stephen Gillers.

Aceasta poate fi o strategie reuşită, având în vedere că Trump are reputaţia ”tipului cu imaginea de ansamblu”.

”Aşadar va răspunde la întrebări despre imaginea de ansamblu, iar aceste răspunsuri vor fi suficient de generale pentru a-l feri de necazuri, sau măcar asta speră avocaţii”, estimează el.

”Pe de altă parte, impetuozitatea sa este un coşmar al avocaţilor săi, iar încrederea sa în sine excesivă îl poate face să greşească. Oricine îl va interoga va încuraja acest lucru”, potrivit profesorului.

James ar putea decide, după ce-şi încheie ancheta, să deschidă un proces şi să ceară sancţionarea financiară a lui Trump sau companiei acestuia ori să le interzică să se implice în anumite tipuri de afaceri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.