Societatea americană în domeniul biotehnologiei Regeneron a anunţat vineri suspendarea testului clinic al cocteilului său cu anticorpi de sinteză împotriva covid-19, realizat asupra unor bolnavi spitalizaţi care au nevoie de oxigen în debit mare dar care nu sunt intubaţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest cocteil de anticorpi monoclonali i-a fost injectat lui Donald Trump la începutul lui octombrie, iar Regeneron a depus la scurt timp după aceea o cerere de autotizare condiţionată la Agenţia americană a medicamentului (FDA), pentru ca tratamentul să poată fi administrat larg bolnavilor nespitalizaţi care au simptome uşoare spre moderate.

Societatea nu a prezentat motivul suspendării testului.

Ea a anunţat doar că Comitetul ştiinţific care supervizează studiul a recomandat suspendarea, din cauza unui ”posibil semnal privind siguranţa şi a unui profil defavorabil risc/beneficiu”.

Testele tratamentelor sau vaccinurilor pot fi suspendate atunci când un participant se îmbolnăveşte, pentru a se verifica dacă boala este un efect secundar sau este independentă de produsul testat.

Mai multe teste au fost suspendate în ultimele luni, iar apoi au fost reluate - vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson.

Un tratament cu anticorpi ai altei societăţi, grupul Eli Lilly, a fost suspendat în urmă cu două săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.