Rezultatele complete ale testelor clinice ale vaccinului împotriva covid-19 dezvoltat de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech au fost publicate joi, în revista New England Journal of Medicine, cea mai prestigioasă revistă medicală din Statele Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Revista apreciază într-un editorial că rezultatee confirmă un ”triumf” al vaccinului, în contextul în care un comitet de experţi convocat de Agenţia americană a medicamentului (FDA) a început joi să examineze în mod public datele produsului, cu scopul de a recomanda sau nu autorizarea punerii pe piaţă a vaccinului - ceea ce nu lasă nicio îndoială.

Producătorii au publicat ei înşişi rezultatele într-un comunicat de presă, la 18 noiembrie, iar FDA a făcut publică marţi propria sinteză detaliată a rezultatelor cu privire la eficienţa şi siguranţa vaccinului.

Publicarea joi a rezultatelor confirmă eficienţa puternică a vaccinului.

Persoanele vaccinate prezentau un risc cu 95% mai mic de a se îmbolnăvi de ccovid-19, boala cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2.

Iar eficienţa vaccinului este aceeaşi, indiferent de vârstă, sex, origine etnică, greutate sau prezenţa unor patologii.

Studiul confirmă de asemenea siguranţa vaccinului.

Efecte secundare precum dureri în jurul înţepăturii în braţ, oboseală şi dureri de cap sunt frecvente, însă în timpul studiului clinic nu s-a descoperit vreo problemă gravă de siguranţă.

În studiul clinic au fost recrutate 44.000 de persoane. Jumătate dintre ele au fost vaccinate, iar cealaltă jumătate a primit un placebo.

Validarea de către un comitet de lectură alcătuit din cercetători independenţi de la Pfizer şi de la FDA este o confirmare suplimentară a rezultatelor testelor şi reprezintă cel mai înalt nivel de validare ştiinţifică.

Doi reprezentanţi de la New England Journal of Medicine subliniază, în editorial, ”probleme minore” în date - şi anume necunoaşterea capacităţii vaccinului de a preveni forme asimptomatice ale bolii.

Însă ei conchid că, ”cu toate acestea, rezultatele testului (clinic) sunt suficient de impresionante pentru a rămâne valabile după orice analiză. Acesta este un triumf”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.