Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis miercuri dimineaţă o telegramă prin care l-a felicitat pe miliardarul republican Donald Trump pentru victoria surprinzătoare din cursa pentru Casa Albă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Putin şi-a exprimat speranţa că vor colabora pentru a restabili relaţiile bilaterale ruso-americane şi pentru a le scoate din starea de criză. De asemenea, acesta doreşte să răspundă împreună la problemele internaţionale presante şi să caute soluţii reale pentru ameninţările la adresa securităţii globale”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Vladimir Putin a susţinut că interesele ambelor state vor fi servite de un dialog constructiv între Moscova şi Washington.

 Donald Trump a promis comunităţii internaţionale în discursul de victorie că va menţine relaţiile bilaterale la un nivel ridicat cu toate statele care sunt partenere SUA.

”Ne vom înţelege cu orice naţiune care vrea să se înţeleagă cu noi. Vom avea relaţii bune. Trebuie să reluăm controlul asupra destinului ţării noastre. Vreau să transmit comunităţii internaţionale că ne vom înţelege cu toate statele lumii”, a precizat miliardarul republican.

Donald Trump şi-a exprimat susţinerea în nenumărate rânduri pentru preşedinţia lui Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.