Adunarea Generală a Naţiunilor Unite l-a numit joi după-amiază pe portughezul Antonio Guterres pentru un mandat de cinci ani ca secretar general al ONU, iar acesta urmează să-l înlocuiască la începutul anului viitor pe actualul lider Ban Ki-moon. Decizia Adunării Generale este una aşteptată şi vine la exact o săptămână după ce fostul premier portughez a fost nominalizat pentru poziţie de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Uniite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 193 de state membre ale Adunării Generale au adoptat fără niciun incident decizia luată anterior de Consiliul de Securitate ONU.

Antonio Manuel de Oliveira Guterres este un politician portughez socialist. Acesta a condus executivul socialist de la Lisabona în perioada 1995-2002. Ulterior, Guterres a servit timp de un deceniu în poziţia de Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

 

Săptămâna trecută, fostul prim-ministru portughez s-a arătat umil şi plin de recunoştinţă după nominalizarea sa în poziţia de secretar general de către Consiliul de Securitate. De asemenea, acesta a promis că va aborda cu încredere provocările enorme pe care le întâmpină în acest moment statele lumii.

”Am doar două cuvinte pentru a descrie ce simt în aceste momente: umil şi plin de recunoştinţă. Simt umilitate în faţa marilor provocări pe care le voi întâmpina, a complexităţii lumii moderne. De asemenea, tot această umilitate trebuie să-i ajute pe cei vulnerabili, precum şi pe victimele conflictelor, terorismului, a sărăciei, lipsei de dreptate din întreaga lume şi a celor cu drepturile încălcate”, a susţinut anterior Guterres.

Antonio Guterres este foarte apreciat în cadrul Naţiunilor Unite şi are reputaţia unui excelent orator, fiind un susţinător vehement al drepturilor omului. Portughezul a presat în repetate rânduri ţările puternice să facă mai multe pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili.

Fostul premier portughez a Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi într-o perioadă în care criza migranţilor a început să scape de sub control. Guterres şi-a câştigat reputaţia de manager eficient, după ce a redus cu aproape 50% cheltuielile pentru sediu şi personal, crescând în acelaşi timp capacitatea organizaţiei de a se ocupa de un număr mai mare de refugiaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.