O tornadă violentă a produs pagube importante, vineri, la Little Rock, cel mai mare oraş din statul american Arkansas, în timp ce preşedintele Joe Biden vizita statul sudic vecin, Mississippi, care la rândul său a fost lovit săptămâna trecută de o tornadă ucigaşă, care a provocat moartea a 26 de oameni, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt pagube extinse în centrul statului Arkansas", a declarat pe Twitter guvernatoarea Sarah Huckabee Sanders, anunţând că a declarat stare de urgenţă. "Mă rog pentru cei care au fost şi rămân în calea acestei furtuni", a adăugat ea.

Primarul din Little Rock, Frank Scott, a anunţat într-un tweet că a cerut guvernatoarei ajutorul Gărzii Naţionale după o "tornadă devastatoare". Forţa uriaşă a fenomenului a smuls copaci, acoperişuri şi pereţi ai multor clădiri şi a răsturnat vehicule. 

Imagini aeriene postate de The Weather Channel au arătat o zonă puternic avariată a oraşului, care se întinde pe mai multe străzi, cu numeroase case cărora le lipsesc acoperişurile şi pereţii, unele dintre ele prăbuşite, şi cu vehicule răsturnate care împânzesc străzile.

Autorităţile nu au anunţat deocamdată victime umane, dar spitalul universitar UAMS a declarat pentru AFP că a fost plasat în stare de alertă de gradul 1, aşteptându-se să primească numeroase victime. Serviciile de salvare "au dificultăţi în a ajunge la oameni din cauza copacilor căzuţi", a declarat telefonic o purtătoare de cuvânt a spitalului.

Videoclipuri ale jurnaliştilor locali împărtăşite pe reţelele sociale arată o uriaşă coloană neagră învolburată care se vede pe cerul acestui oraş cu 200.000 de locuitori. În jur de 70.000 de persoane au rămas fără curent electric în Arkansas, potrivit site-ului specializat PowerOutage.us.

Serviciul meteorologic american (NWS) avertizase cu câteva ore mai devreme în legătură cu iminenţa unui "eveniment meteorologic major" în regiune.

Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prevăzut, sunt frecvente în Statele Unite, în special în centrul şi sudul ţării.

În urmă cu o săptămână, o tornadă a măturat Mississippi, ucigând 26 de persoane şi provocând pagube materiale importante. Preşedintele Joe Biden a vizitat zona vineri.

În decembrie 2021, 80 de persoane au murit după ce tornade ucigaşe au lovit Kentucky.

Tornada care a lovit capitala statului Arkansas s-a produs în condiţiile în care o mare parte din teritoriul Statelor Unite este vizat de fenomene extreme aduse de vremea de primăvară, din Texas până la Marile Lacuri, fiind prognozate furtuni şi tornade periculoase. Serviciul Naţional de Meteorologie urmărea aproximativ 18 rapoarte de tornade, majoritatea în Arkansas şi Iowa.

Zeci de milioane de americani din Midwest, Sud şi Est se aflau vineri după-amiază şi în weekend sub avertizări şi recomandări pentru diverse pericole meteorologice. Alte câteva oraşe mari, printre care Chicago, Indianapolis şi Memphis, era posibil să fie afectate de vremea severă.

Această rundă de vreme turbulentă vine la o săptămână după ce furtunile au declanşat o tornadă mortală care a devastat oraşul Rolling Fork din Mississippi, distrugând multe dintre cele 400 de case ale comunităţii şi ucigând 26 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.