Aproximativ 100 de militari americani au primit săptămâna aceasta ordinul "şocant" de a muta cu trenul un sistem antiaerian de tip Patriot din Germania în România, pentru a descuraja atitudinea agresivă a Rusiei în Europa, a anunţat un general american de rang înalt, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest exerciţiu urmează să fie efectuat la începutul lui noiembrie, iar la el urmează să ia parte 100 de militari români, potrivit aceleiaşi surse.

Exerciţii militare anunţate din scurt şi viitoare mobilizări NATO vor ajuta Alianţa Nord-Atlantică să-şi acopere lacunele în apărarea aeriană şi antirachetă, în contextul în care îşi revizuieşte abordarea în vederea descurajării Rusiei, a declarat generalul american de rang înalt.

"Avem multe de făcut, dar acum toată lumea are aceste lacune în vizor şi acţionăm împreună să le rezolvăm", a declarat general-maiorul Timothy McGuire, adjunctul comandantului ForŢelor terestre americane în Europa, într-un interviu telefonic pentru Reuters.

Exerciţiile consolidează pregătirea de luptă şi capacitatea de a răspunde din scurt unor ameninţări, a subliniat el.

"Nu vrem un război, însă cea mai bună cale de a menţine pacea este consolidarea şi capacitatea de a fi pregătiţi", a declarat generalul.

Şeful Statului Major al Forţelor terestre americane Mark Milley şi conducători ai 38 de armate europene au convenit aupra acestui lucru miercuri, în cadrul unei reuniuni la Wiesbaden, în Germania, a precizat McGuire.

Marea Britanie, Statele Unite şi alţi aliaţi NATO îşi consolidează - ca răspuns la expansiunea Rusiei - prezenţa cu trupe şi echipament în Europa de est, în cadrul celei mai ample comasări NATO la frontierele cu Rusia, de la Războiul rece şi până în prezent.

Rusia, la rândul ei, îşi sporeşte prezenţa navelor de război în mările Baltică şi Mediterană, după ce a staţionat rachete de tip Iskander, ce pot Fi dotate cu focoase nucleare, în Kaliningrad, o enclavă rusă în Europa, situată între Polonia şi Lituania.

Având în vedere ameninţarea tot mai puternică a Rusiei, McGuire a anunţat că Statele Unite şi aliaţii lor acţionează de urgenţă pentru a-şi îmbunătăţi coordonarea între sisteme aeriene şi antirachetĂ învechide ale aliaţilor est-europeni.

Unii folosesc în continuare echipamente care datează din perioada în care făceau parte din Pactul de la Varşovia.

Un test cu muniţie reală, la care au participat în octombrie trupe din Germania, Olanda şi Statele Unite, în Creta, în Grecia, şi un exerciţiu separat în Slovacia, luna trecută, au dovedit capacitatea acestor ţări de a dezvolta şi împărtăşi o viziune comună cu privire la potenţiale ameninţări aeriene, a subliniat el.

"Totul se reduce la a ne pune sistemele în comunicare. Acest lucru va pregăti mai bine Alianţa să înfrunte (ameninţări) şi să exploateze capacităţile pe care le aduce fiecare ţară", a declarat generalul.

McGuire s-a declarat impresionat de Centrul de operaţiuni pentru rachete de tip sol-aer utilizat în cadrul unui nou concept germano-olandez de operaţiuni, care a fost declarat pregătit de luptă în urma exerciţiului din Creta.

Forţe americane vor lua parte la acest exerciţiu anul viitor, iar Spania şi-a exprimat interesul de a se alătura proiectului germano-olandez, a declarat generalul de brigadă Michael Gschossmann, comandantul unităţilor terestre din cadrul Forţelor aeriene germane.

McGuire a anunţat că opt ţări au participat la exerciţiul din Slovenia, dar că acesta se va extinde anul viitor şi va include şi mai multe ţări şi îşi va multiplica, de asemenea, zonele de anternament, inclusiv în România, Lituania şi Cehia.

Mobilizarea de trupe NATO în Europa de Est de anul viitor va consolida şi mai mult cooperarea cu un fost membru al Pactului de la Varşovia, care intenţionează să contribuie cu un sistem de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune din epoca sovietică, a mai dezvăluit generalul american.

"Acesta este un domeniu care este deja pregătit în vederea unei abordări la nivelul Alianţei, iar fiecare îşi aduce activele", a subliniat general-maiorul Timothy McGuire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.