O primă persoană a murit din cauza holerei, care a reapărut în Irak, iar 17 cazuri noi de diaree acută au fost înregistrate, a anunţat Ministerul irakian al Sănătăţii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Provincia Kirkuk, situată în nordul Irakului, ”a înregistrat primul deces din cauza holerei”, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului irakian al Sănătăţii, Seif al-Badr,citat de agenţia irakiană de presă de stat.

”Şaptesprezece cazuri au fost înregistrate în ultima zi, iar bilanţul cazurilor înregistrate în Irak de la începutul anului a crescut la 76”, a precizat el.

Reapariţia holerei în Irak a fost recunoscută în mod oficial în Irak în urmă cu zece zile, la Suleimaniyeh, în regiunea autonomă Kurdistan, unde s-au înregistrat zece cazuri, la al-Muthanna (sud), unde s-au înregistrat două cazuri, şi la Kirkuk, unde s-a înregistratun caz.

Seif al-Badr nu a precizat care sunt motivele pentru care a reapărut holera în Irak.

Ultima epidemie de amploare a avut loc în această ţară în 2016, potrivit Ministerului Sănătăţii.

La acea vreme, holera a afectat mai ales Bagdadul şi provincia Babilonia, la sud de capitală, unde s-au contaminat sute de persoane.

Holera - o infecţie diareică acută care provoacă o dezhidratare uneori mortală - se contactează prin consumul de apă sau de produse alimentare contaminate cu bacteria vibrio cholerae.

Boala se dezvoltă în zone adesea populate, cu un acces limitat la apă potabilă sau fără o reţea de asanare adecvată.

Potrivit unor estimări, în lume se înregistrează anual între 1,3 şi patru milioane de cazuri de holeră, care cauzează între 21.000 şi 143.000 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.