Laboratorul francez Sanofi şi cel britanic GSK au promis până la 72 de milioane de doze din vaccinul contra Covid-19 guvernului canadian, care a semnat deja acorduri asemănătoare cu mai multe laboratoare americane, anunţă AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două societăţi, care asigură că vaccinul lor ar putea fi autorizat din primul semestru al anului 2021, au lansat la începutul lui septembrie studii clinice pe om la care 440 de participanţi sunt în curs de recrutare. 

"Pentru a depăşi o criză sanitară de această amploare, parteneriatele sunt esenţiale. Suntem recunoscători Canadei pentru colaborarea sa şi GSK că s-a asociat cu noi pentru a dezvolta un vaccin sigur şi eficient, a declarat vicepreşedintele executiv al Sanofi Pasteur, Thomas Triomphe, citat într-un comunicat comun al celor două laboratoare. 

Vaccinul, dezvoltat de Sanofi în parteneriat cu GSK, se bazează pe tehnologia proteinelor recombinate pe care Sanofi a folosit-o pentru a produce unul dintre aceste vaccinuri contra gripei sezoniere şi pe un adjuvant dezvoltat de GSK. 

Canada a semnat deja în august acorduri de principiu pentru vaccinuri cu americanii Novavax, Johnson & Johnson, Pfizer şi Moderna.

Canada şi-a revizuit acordul cu Moderna asigurându-şi furnizarea a cel puţin 14 milioane de doze suplimentare, a anunţat luni ministrul canadian al Serviciilor publice şi al achiziţiilor Anita Anand. 

În total, "Canada şi-a asigurat de acum acces garantat la minumum de 154 de milioane de doze şi până la maximum de 262 de milioane de vaccinuri potenţiale pentru a-i proteja pe canadieni şi a salva vieţi", a spus Anand.                

De altfel, Ottawa a anunţat o înţelegere cu Gilead Sciences şi McKesson Canada pentru a obţine până la 150.000 de flacoane de remdesivir. Canada a autorizat la finalul lui iulie comercializarea acestui antiviral utilizat în tratamentul pacienţilor grav afectaţi de Covid-19. 

Canada numără în jur de 38 de milioane de locuitori. Luni, ţara a înregistrat mai mult de 146.000 de cazuri de coronavirus şi 9.269 de morţi.

Mai multe ţări au rezervat deja doze de vaccin de la Sanofi şi GSK - 60 de milioane de doze sunt în special promise guvernului britanic, Comisia Europeană a rezervat 300 de milioane şi Statele Unite - 100 de milioane cu o opţiune pentru până la 500 de milioane de doze suplimentare pe termen lung.                

Cele două laboratoare speră să poată prezenta o cerere de omologare în primul semetru al anului 2021, şi „lucrează pentru a-şi creşte capacitatea de producţie” pentru a putea produce până la un miliard de doze pe an.                

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.