Preşedintele Barack Obama a declarat vineri că are încredere în capacitatea portughezului Antonio Guterres de a conduce printr-un management eficient Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Guterres a fost ales la 13 octombrie de membrii Adunării Generale a ONU pentru a ocupa poziţia de secretar general după plecarea lui Ban Ki-moon. Acesta este primul premier care va deveni secretar general al Naţiunilor Unite, după ce a condus într-o perioadă extrem de grea UNHCR-ul, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Are o reputaţie extraordinară”, a precizat Obama după prima întâlnire cu Antonio Guterres la Casa Albă.

Antonio Manuel de Oliveira Guterres este un politician portughez socialist. Acesta a condus executivul socialist de la Lisabona în perioada 1995-2002. Ulterior, Guterres a servit timp de un deceniu în poziţia de Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Antonio Guterres este foarte apreciat în cadrul Naţiunilor Unite şi are reputaţia unui excelent orator, fiind un susţinător vehement al drepturilor omului. Portughezul a presat în repetate rânduri ţările puternice să facă mai multe pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili.

Guterres a lucrat ca professor înainte de a intra în politică, în 1974. El a contribuit la reorganizarea socialiştilor şi la instituirea şi consolidarea democraţiei în ţară, după îndepărtarea de la putere a regimului autoritar al lui Antonio Salazar.

După ce socialiştii au câştigat alegerile, în 1995, el a devenit premier, într-o perioadă în care ţara era măcinată de numărul enorm de dependenţi de heroină.

Ca premier, acesta a introdus o lege fără precedent, care a consumul de droguri din Codul Penal. Noua legislaţie s-a dovedit un succes. În prezent, rata de dependenţă de droguri este de cinci ori mai mică în Portugalia decât media UE, iar rata de infectare cu HIV a scăzut cu 95% faţă de momentul modificării Codului Penal.

În cursul mandatului său, din 1995 până în 2002, Guterres şi-a construit o imagine fără pată în rândul politicienilor portughezi. Chiar şi rivalii săi politici îl respectă.

După ce Partidul Socialist a obţinut un rezultat slab la alegerile din 2002, Guterres s-a retras din funcţia de premier şi a intrat în politica internaţională, conducând pentru scurt timp Internaţionala Socialistă - o organizaţie globală ce reuneşte partidele social-democrate, socialiste şi laburiste.

Pe plan personal, Guterres este un catolic practicant, aflat la a doua căsătorie după ce prima sa soţie a murit de cancer.

Fostul premier portughez a Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi într-o perioadă în care criza migranţilor a început să scape de sub control. Guterres şi-a câştigat reputaţia de manager eficient, după ce a redus cu aproape 50% cheltuielile pentru sediu şi personal, crescând în acelaşi timp capacitatea organizaţiei de a se ocupa de un număr mai mare de refugiaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.