Autorităţile turce au decretat din nou luni starea de urgenţă la Istanbul, unde au desfăşurat 1.800 de agenţi ai forţelor speciale de poliţie, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit presei, şeful Poliţiei a primit instrucţiuni să doboare orice elicopter care se ridică de la sol fără autorizaţie.

Peste 290 de persoane, inclusiv aproximativ 100 de pucişti, au fost ucise, iar alte peste 1.400 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat militară din noaptea de vineri spre sâmbătă din Turcia.

Ministerul afirmă, de asemenea, că nu există nicio îndoială că acest puci a fost comis de "organizaţia teroristă" a predicatorului musulman moderat Fethullah Gulen.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe fostul său aliat Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite, că se află în spatele puciului eşuat şi a trecut la epurarea sistemului judiciar şi armatei după tentativa de lovitură de stat.

Predicatorul Gulen respinge aceste acuzaţii şi sugerează că susţinători ai preşedintelui sau membri ai opoziţiei s-ar putea afla în spatele puciului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.