Parchetul din oraşul francez Nanterre a anunţat joi că a deschis o anchetă cu privire la apariţia unor imagini violente, după difuzarea pe reţele de socializare a unei înregistrări video în care un bărbat se înfinge într-un stâlp de pe trotuar, iar apoi este arătat agonizând într-un spital în Hauts-de-Seine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O anchetă - încredinţată Brigăzii de reprimare a delincvenţei contra persoanei - a fost deschisă miercuri seara cu privire la ”difuzarea unui mesaj violent” şi ”aducere atingere vieţii private, sub rezerva depunerii unei plângeri a celor în drept”, a precizat parchetul pentru AFP, confirmând o informaţie dezvăluită de Le Parisien.

Tatăl victimei a denunţat în aceaşi zi o ”atingere marcantă la adresa demnităţii victimei” şi un voyerism ”abject”, după difuzarea acestor înregistrări video care au devenit virale, în care bărbatul este surprins căzând dintr-un imobil, iar apoi în timpul reanimării la Spitalul Beaujon de la Clichy, înainte să moară.

Inspecţia generală a poliţiei naţionale franceze a fost sesizată, de asemenea, într-o anchetă cu privire la ”încălcarea secretului profesional”, de către Prefectura Poliţiei din Paris, din cauză că o primă înregistrare video provine de pe camere video de supraveghere.

În aceste imagini se poate vedea ecranul unui computer filmat cu telefonul mobil, iar pe acest ecran se discerne un corp căzând brutal, iar apoi rămânând nemişcat, în poziţia aşezat, la marginea trotuarului unei străzi pariziene.

Voci comentează scena. ”A rămas în par?”, întreabă o primă voce masculină. ”Da. S-a înfipt în par” îi răspune un al doilea bărbat.

Centrul spitalicesc regional din Paris, Assistance publique-Hôpitaux de Paris (AP-HP), a confirmat că o înregistrare video a fost filmată în spitalul în care a fost adus pacientul de către pompieri.

Autorul acestei înregistrări video se aude exclamând ”Oh, durere! Oh, omule! Oh, la dracu'! Ah! Dar ce oroare! Ce oroare!”, după care adaugă glumeţ ”e bine, e salvat, dintr-o lovitură!”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.