Poliţiştii din Mehedinţi au întocmit dosar penal pentru ultraj, după ce patronul unui restaurant din Strehaia şi soţia acestuia au adresat cuvinte jignitoare şi ameninţări cu moartea unui poliţist care a întrerupt o petrecere în contextul pandemiei de COVID-19. Dosarul a fost deschis la şapte luni de la producerea faptei, deşi poliţistul şi-a anunţat superiorii cu privire la cele întâmplate. ”Detaliile conversaţiei sunt greu de digerat şi demonstrează că în unele judeţe, şefii au legături bolnăvicioase cu oameni de afaceri şi politicieni”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPJ Mehedinţi a anunţat, luni, că a fost deschis un dosar penal pentru ultraj.  

”În luna mai a.c., un poliţist al Poliţiei Oraşului Strehaia s-a autosesizat cu privire la faptul că la un restaurant din oraşul Strehaia se desfăşura un eveniment cu mai multe persoane. Având în vedere contextul pandemiei Covid-19 prin care era interzisă organizarea de evenimente, poliţistul a intervenit pentru încetarea acestei situaţii. Ulterior, poliţistul a fost contactat telefonic de patronul restaurantului şi soţia acestuia, adresându-i cuvinte jignitoare şi ameninţări cu moartea”, transmite IPJ Mehedinţi. 

Potrivit instituţiei, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia. 

Sindicatul Europol a reclamat faptul că timp de şapte luni nu s-a întâmplat nimic, ba mai mult, situaţia a fost ignorată, deşi poliţistul şi-a anunţat superiorii.  

”A doua zi dimineaţă, poliţistul îşi anunţă şefii cu privire la ameninţările la care a fost supus, însă aceştia l-au repezit şi i-au transmis mesajul subliminal de a nu face nimic, spunându-i că „acestea sunt riscurile meseriei”. În aceeaşi zi, duminică, poliţistul se prezintă la sediul unităţii de poliţie pentru a intra din nou în serviciu la ora 14:00 şi constată cu surprindere că este planificat să îşi exercite atribuţiile de serviciu exclusiv în localităţile din afara oraşului Strehaia. Neoficial, modificarea s-a produs pentru că acelaşi patron mai avea pregătite nişte evenimente private şi nu trebuia să fie deranjat”, susţin sindicaliştii.  

Potrivit acestora, a treia zi, agentul constată că nu este căutat de niciun şef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunţit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză şi la ameninţările cu moartea la care a fost supus.  

”Apoi se interesează dacă şefii au respectat procedura şi au înregistrat dosar penal pentru infracţiunea de „ultraj” şi află că nu. Pe cale de consecinţă, agentul de poliţie depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv îşi petrece timpul mergând  la fotbal, săptămânal, atât cu şeful său de la Strehaia cât şi cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi”, au mai transmis sindicaliştii.  

Potrivit acestora, după numai câteva zile, agentul este chemat la Control Intern pentru a i se comunica faptul că s-a depus o plângere penală împotriva sa de către patronul localului în cauză.  

”Cum să ne mai gândim că sistemul se va curăţa de asemenea metehne, când vedem că cei tineri sunt deznădăjduiţi, sunt demoralizaţi sau chiar hărţuiţi dacă nu respectă politica de „clan” pe care unii şefi din poliţie o practică la nivelul judeţelor”, au mai transmis sindicaliştii.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.