Şase percheziţii sunt în desfăşurare miercuri dimineaţă la Primăria Chiajna, la clubul sportiv Concordia Chiajna şi la domiciliile a patru persoane într-un dosar de evaziune fiscală în care poliţiştii de la IPJ Ilfov suspectează că s-ar fi produs un prejudiciu de 35 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mircea Minea, primarul comunei ilfovene Chiajna, este considerat de poliţişti principalul suspect în acest caz. În perioada 2011 - 2015, el ar fi dispus mai multe sponsorizări făcute de primărie pentru clubul sportiv pe care îl conducea în calitate de preşedinte. Sponsorizările, spun anchetatorii, ar fi fost făcute ilegal.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, clubul are în administrare şi un hotel care a fost însă cedat unuia dintre consilierii locali ai primăriei. Poliţiştii spun că unitatea de cazare a încasat bani pentru servicii hoteliere pe care le-a facturat, însă cu ajutorul a două firme fantomă, şi astfel s-au sustras de la plata taxelor şi a impozitelor.

Prejudiciul estimat în acest moment de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Ilfov ajunge la 35 de milioane de lei. 

În total, ar urma să fie puse în aplicare 11 mandate de aducere, iar suspecţii vor fi audiaţi, la finalul percheziţiilor, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Ilfov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.