Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că patru cetăţeni români au fost răniţi uşor în naufragiul unei ambarcaţiuni în largul insulei thailandeze Koh Samui, ambasada română solicitând autorităţilor locale să verifice dacă există vreun cetăţean român printre cele trei persoane care au murit în urma accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ambasada României la Bangkok a fost informată la data de 27 mai 2016, de către poliţia din insula thailandeză Koh Samui, cu privire la producerea unui accident în data de 26 mai, în care a fost implicat un grup de 36 turişti, printre care şi patru cetăţeni români, care se aflau într-o ambarcaţiune. Potrivit primelor informaţii primite, 3 persoane au decedat, iar restul pasagerilor au fost răniţi, fiind transportaţi de către poliţia marină şi serviciul de urgenţă medicală la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe, la solicitatea News.ro.

Ambasada română a luat legătura cu spitalul în care au fost internaţi turiştii. ”Potrivit informaţiilor comunicate de spital, cei patru turişti români au fost răniţi uşor şi, întrucât nu au necesitat îngrijiri suplimentare, au fost toţi externaţi în cursul zilei de 27 mai”, transmite MAE.

Deocamdată, nu există informaţii certe privind o decesul unei cetăţean român în accident. ”Ambasada continuă demersurile pe lângă autorităţile competente pentru a verifica dacă vreuna dintre victimele decedate în urma incidentului, identificate în baza documentelor de călătorie pe care le aveau asupra lor, deţinea şi cetăţenia română”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.