Specialiştii din judeţul Harghita au decis că decesul fetiţei de 2 ani din localitatea Plăieşii de Jos nu a fost violent, iar urmele de pe trupul său nu au legătură cu moartea. Părinţii declaraseră că fetiţa căzuse de mai multe ori în ultimele zile. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la incident.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În continuarea cercetărilor în cazul fetiţei de 2 ani, din localitatea Plăieşii de Jos, care, la data de 15 ianuarie a.c, a decedat la domiciliu, s-a stabilit faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 10:00, minora s-ar fi culcat. Părinţii, îngrijoraţi  de faptul că fetiţa nu se mai trezeşte, au contactat Serviciul de Ambulanţă Harghita - Punctul de lucru Plăieşii de Jos, care a constatat decesul minorei”, a transmis, duminică, IPJ Harghita.  

Sursa citată a precizat că, în urma efectuării necropsiei, rezultatul a reliefat o moarte neviolentă, leziunile traumatice existente pe corpul victimei, neavând  legătură de cauzalitate cu decesul. 

”În cauză a fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul fetiţei”, au mai precizat poliţiştii.  

Sesizarea organelor d anchetă s-a făcut de către echipajul de pe Ambulanţă, care a constatat leziuni traumatice pe trupul copilei. Părinţii au precizat, încă, că acestea au survenit după ce fetiţa a căzut de mai multe ori în ultimele zile.  

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.